Vă invităm la o călătorie inedită într-o filosofie de viaţă dincolo de vremuri, dar atât de utilă în înfruntarea vremurilor. Pe parcursul acestui atelier de dezvoltare personală, vei fi surprins să faci cunoştinţă cu cineva pe care credeai că-l cunoşti deja, dar despre care ştiai prea puţine: tu însuţi.
Învăţăturile maestrului Lao Zi, adunate în cele 81 de versete ale celei mai cunoscute cărţi de înţelepciune chineză, Tao Te Ching, ne surprind, dincolo de vârsta lor venerabilă de 2500 de ani, cu utilitatea lor imediată, dar şi cu adevărurile lor perene. Filosofia existenţialistă Tao ne propune un mod de viaţă care garantează integritate, bucurie, pace şi echilibru. Această înţelepciune orientală ne provoacă să săpăm mai adânc la temelia existenţei noastre până descoperim paradoxurile pe care se sprijină sensurile vieţii.
Pentru o cât mai bună receptare a mesajului profund al acestei filosofii, trebuie să ne schimbăm maniera în care am fost condiţionaţi să gândim şi să conceptualizăm ideile.
Taoismul îţi rafinează percepţia, te ajută să vezi miracole în lucrurile dintre cele mai banale, te îndeamnă să constaţi că simplitatea este cea mai mare artă şi cea mai directă metodă de a rămâne în armonie cu universul. Referitor la percepţie, un vechi principiu taoist afirmă : «Când schimbi felul în care priveşti lucrurile, lucrurile la care te uiţi se schimbă.»
Subiectele discutate in cadrul celor cinci intalniri vor fi:
– Legea efortului şi a non-efortului: eforturile noastre în vederea realizării unor lucruri sunt necesare, dar ele nu sunt totul; distanţa dintre a te strădui să faci şi a permite să se întâmple.
– Reconsiderarea noţiunii de fericire: nu vom găsi nicio cale spre fericire dacă nu ştim din capul locului că fericirea este cale.
– Abundenţa nelimitată: cum generozitatea noastră ne apropie şi mai mult de sursa inepuizabilă a tuturor lucrurilor; viziunea creatoare taoistă asupra vieţii afirmă fără echivoc: cu cât oferim sau consumăm mai mult, cu atât primim mai mult; lipsa şi toate avatarurile ei nu au nimic în comun cu abundenţa mereu regenerabilă a vieţii.
– Constanţa şi ciclicitatea vieţii: să nu etichetăm drept „dezastru“ orice incident minor şi să nu ne considerăm prizonierii unor circumstanţe nefavorabile; în realitate, începuturile sunt adesea deghizate în „sfârşituri dureroase“.
– Vidul creator şi vidul identificator: despre cine eşti tu cu adevărat, dincolo de datele din buletin, dincolo de statutul tău social sau profesional.
– Copiii sunt părinţii părinţilor: copiii, prin naturaleţea lor şi legătura solidă cu principiile universale, nepervertită încă de educaţia instituţionalizată şi de alte achiziţii intelectuale din exterior, oferă lecţii surprinzătoare şi originale despre adevăruri fundamentale ale existenţei, ei fiind canale pure de manifestare a spiritului Tao
– Calea ca o curgere de apă: punctele unde comportamentul omului şi comportamentul apei se întâlnesc
– Cum să te eliberezi de dependenţa de aprecierea celorlalţi: de ce dezaprobarea cercului de cunoscuţi nu trebuie să te dezechilibreze şi să-ţi slăbească încrederea în tine însuţi
– Soluţia taoistă la aparente dileme existenţiale: de ce e mai greu să trăieşti firesc decât să trăieşti în excese; care abordare este mai puternică: acceptarea sau împotrivirea; de ce acela care goneşte ajunge mai încet la destinaţie decât cel care contemplă.
foto: pexels.com
Video: Regia Vlad Trandafir – http://www.colturidebucuresti.net/