Lectura atenta a Filocaliei ne permite nu doar perceperea apropierii de Dumnezeu, ci si familiarizarea cu un lexicon ce pare propriu. Gasim in scrierile Parintilor Bisericii detalierea unor experiente spiritual fondatoare pentru iluminarea mintii.

Vocabularul, insa, in care sunt circumscrise aceste actualizari mistice ale fiintei umane, apartine filosofiei. Dar noi vom vorbi despre doua stari, despre doua tendinte, nu despre doua granite sau despre doua viziuni fragile care se anihileaza una pe alta.

Se supune cuvintelor o traire a misterelor divine? Filocalia ne anunta ca acest lucru e imposibil. Filosofia e mai permisiva – aproximarea transcendentei pare sa fie obiectivul ei. Filosofii nu erau asceti decat in mod exceptional. Filosofia pare sa-si fi pierdut in mileniul bizantin vigoarea unui ”modus vivendi”. Ascetii, in schimb, presupuneau filocalia ca un temei existential, nu ca o colectie de texte.

Exista o filosofie filocalica? Atata timp cat e revelatoare o primenire intru Frumos a ideilor. Relatia dintre filosofie si filocalie nu e una de contradictie. Cele doua viziuni nu intra in conflict decat aparent. Realitatea pedagogiei spirituale a facut ca filosofia sa se camufleze natural in filocalie.

Filocalia nu e o colectie de abstractiuni, dar nici filosofia nu reuseste sa ramana in rigurozitatea pe care si-o propune. Exista o deschidere a amandurora. Mai intai a uneia cealalta apoi a fiecareia catre un rest dificil de transpus.

Va fi pasionant de urmarit acest labirint al camuflarii intr-o discutie despre paradox si transfigurare, natura mintii, intuitia mistica, neputintele filosofiei, triumful sau limitele filocaliei.