Cunoscut pentru maniera singulară de a figura şi transfigura realitatea pe peliculă, Andrei Tarkovski a fost considerat un vizionar, un peisagist al stărilor sufleteşti. Fluxul memoriei, curgerea timpului în cadre lungi şi meditative, oniricul şi simbolicul sunt doar câteva dintre instrumentele cu care regizorul rus operează în filmele sale.

În împrejurările ostile ale regimului sovietic, Tarkovski caută să se exprime pe sine în pofida îngrădirilor cenzurii. După cum remarca Ingmar Bergman, Tarkovski a vrut să sculpteze în timp şi să pătrundă în adevărul lăuntric al existenţei noastre.  Fiecare film are în centru omul, căutările sale şi contradicţiile sufletului omenesc.

Vă invit la un curs despre mirajul operei cinematografice a unuia dintre cei mai fascinanţi cineaşti ai secolului al XX-lea:

1. În „oglinda” lui Andrei Tarkovski. La această primă întâlnire vom discuta despre particularităţile limbajului cinematografic tarkovskian. Ne vom opri, totodată, şi asupra unor amănunte ce ţin de înţelegerea filmelor sale în contextele istorice şi culturale în care au fost realizate.

2. Tema căutării şi tema sacrificiului în călătoria iniţiatică a eroului. Toţi eroii tarkovskieni se află într-o cumpănă a vieţii,  parcursul lor fiind marcat de interogaţiile asupra sensului existenţei şi asupra naturii umane. Vom discuta pe larg despre aceste teme, prezente în filmele principale ale regizorului rus.

3. Geometria spaţiului sacru: arhetipul casei – centru al memoriei afective, dar şi casa ca obiect al ofrandei sau pivot al sufletului.

4. Cele patru stihii: natura ca proiecţie a stărilor sufleteşti; elementele (apa, focul, aerul, pământul) şi funcţia lor taumaturgică, simboluri şi metafore vizuale, imageria visului şi a locurilor memoriei.