Doctor în Teologie şi Studii Religioase, Facultatea de Teologie Romano-Catolică, Universitatea din Bucureşti, teza “Reflecţii asupra liberului arbitru în tratatul ‘De Concordia’ al lui Anselm de Canterbury”.
Pasionat de istoria ideilor şi spiritualitate, Cristian este un cercetător activ şi un cititor fervent de scrieri filosofice, religioase şi literatură. Printre preocupările sale recente se numără studiul limbilor clasice şi relaţia dintre magie şi filosofie.
In iunie-iulie 2015, Cristian Vechiu a făcut o documentare pentru lucrarea de doctorat la Trinity College, Cambridge University. Documentarea constă în studii despre liberul arbitru în viziunea lui Anselm de Canterbury.
2011-2013 – Master – Studii Religioase la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea Bucureşti
Master – Spectacol, Multimedia, Societatea în cadrul Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii, Universitatea Bucureşti în consorţiu cu Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”
2008-2011 – Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti, Specializarea Studii Europene
Din iunie 2014 bursier al Academiei Române în cadrul proiectului „Cultura română şi modele culturale europene: cercetare, sincronizare, durabilitate”.
Din mai 2014 membru al Societăţii Internaţionale Toma d’Aquino.
Din 2013, redactor şi editor al Revistei AXIS – Revistă de Studii Religioase.
Din ianuarie 2013 membru în grupul de cercetare: „The Bible in linguistic context. Introduction to the Coptic language” în cadrul Fundaţiei Colegiul „Noua Europă” din Bucureşti.
Limbi străine cunoscute – Franceză, Engleză, Germană
Limbi clasice cunoscute – Greacă veche, Latină, Coptă
Aici puteţi citi interviul oferit de Cristian Vechiu pentru societatesicultura.ro