Atelier de Stil vestimentar feminin
 

Cursul se va desfăşura săptămânal, în zile de luni, în intervalul 19:00-21:00.

Date desfăşurare curs:  4, 11, 18 şi 25 noiembrie.

Fiecare detaliu al imaginii noastre spune ceva despre noi. Cei din jur îşi pot forma o impresie despre stilul nostru de viaţă, preferinţe, statut social, putere financiară, mediul din care provenim, educaţie şi starea de sănătate, pornind numai de la imaginea şi ţinuta noastră. Preferăm să fim o apariţie sau doar o prezenţă?

La cursul de stil vestimentar, discutăm despre cum putem să ne îmbunătăţim imaginea pas cu pas şi învăţăm cum să ne îmbogăţim garderoba cu haine care să ni se potrivească şi care ne reprezintă.

Vom analiza tipurile de conformaţii şi vom afla ce fel de ţinută avantajează un anumit tip de siluetă. În funcţie de ten, culoarea părului şi a ochilor, descoperim care sunt culorile şi nuanţele pe care ar trebui să le purtăm.

Există, într-adevăr, câteva articole vestimentare ce nu trebuie să lipsească din garderoba nimănui. Vom afla care sunt acelea şi cum le putem alege astfel încât să ni se potrivească, în funcţie de siluetă, preferinţe personale şi stil de viaţă.

La cele patru întâlniri interactive, vom discuta despre:

1. Codul vestimentar. Normele şi regulile care ne ajută să armonizăm ţinuta pe care o purtăm cu evenimentul la care participăm. Greşelile de stil cel mai des întâlnite.

2. Garderoba de bază şi armonizarea culorilor. Ce piese nu ar trebui să lipsească din garderoba noastră şi felul în care alegem culorile care ne avantajează. Vom discuta despre cumpărăturile din impuls şi cumpărăturile planificate.

3. Conformaţiile şi ţinutele potrivite fiecărui tip de siluetă. Ce haine trebuie să evităm sau să purtăm, în funcţie de forma corpului.

4. Stilurile vestimentare şi tendinţele în moda actuală. Vom vorbi despre diferenţa dintre stil şi modă şi ne vom identifica personalitatea stilistică.

Cu o experienţă semnificativă în lumea modei, Valentina Bălaşa este ex-model, beauty consultant şi designer de ţinute de gală pentru diverşi artişti şi personalităţi care activează în lumea teatrului, show-business şi a muzicii (clasice şi moderne). Valentina Bălaşa susţine de peste 5 ani cursuri – la Fundaţia Calea Victoriei – de stil vestimentar şi imagine atât pentru adolescenţi, cât şi pentru doamne. Atelierele Valentinei se concentrează asupra valorificării frumuseţii naturale, a specificului fiecărei fizionomii şi siluete, evitând exagerările, copierea “vedetelor” şi stridenţele. De asemenea, Valentina susţine cursurile de machiaj  pentru domnişoare şi doamne.

Cursul are loc online, live, pe zoom.us. Vă rugăm să ţineţi cont de data şi ora la care au loc întâlnirile, cursurile nu se înregistrează. Cu o zi înainte de data începerii, veţi primi  un link cu ajutorul căruia veţi accesa cursul pe Zoom.us. 

Testimoniale:

„Am participat la Atelierul de stil vestimentar feminin şi mi-a plăcut într-un mod aparte acest curs. Vă mulţumesc pentru această oportunitate!” (Bianca A.)

„Mă simt norocoasă că am avut ocazia să cunosc persoane minunate într-un cadru prietenos şi educativ.” (Andreea D.)

„A fost o experienţă extraordinară! Am învăţat lucruri noi, pentru altele am primit confirmarea că sunt pe drumul cel bun, am făcut ordine în şifonier cum nu am făcut vreodată. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost că mi-am întors privirea către mine cu sentimentul acela plăcut pe care îl ai atunci când ai grijă de cineva.” (Alina V.)

 


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!