Cursuri online marca Fundaţia Calea Victoriei – am făcut-o şi pe asta! Pe 11 martie se împlineşte un an de când ne poţi urmări live indiferent de oraşul în care trăieşti sau călătoreşti. Aşa e, a fost şi încă mai e o perioadă plină de provocări, dar împreună am reuşit să continuăm să facem ce ne place mai mult: cursuri şi evenimente culturale originale care te împrietenesc cu artele, istoria, filosofia, antropologia, psihologia şi muzica.
Peste 3000 de oameni din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Oradea, Craiova, Braşov, Ploieşti, Sibiu, Constanţa, Londra, Paris, Madrid, Berlin, Praga, Budapesta, Roma, Milano, Barcelona, San Francisco, Stockholm au ales să socializeze şi să-şi petreacă timpul liber învăţând despre picturi celebre, istoria României, filosofi greci, cultură japoneză sau antropologie.
Îţi mulţumim că ne-ai fost alături un an întreg şi n-ai renunţat să-ţi faci mici bucurii culturale. :) Aşa că în perioada 4-11 martie, îţi oferim 15% Reducere la cursurile acestei luni. Pentru următoarele aventuri culturale te poţi inspira din programul pe care îl lăsăm mai jos. Scrie-ne pe [email protected], oricând vrei să ne sfătuim.
Filozofia Renaşterii: magicieni şi alchimişti – Curs online, din 9 martie, cost întreg: 240 de lei; cost redus: 204 lei
Istoria secretă a Frumuseţii, din 9 martie, cost întreg: 240 de lei; cost redus: 204 lei
Introducere în Cultura japoneză, din 10 martie, cost întreg: 240 de lei; cost redus: 204 lei
Introducere în caligrafie – Curs online, din 11 martie, cost întreg: 375 de lei; cost redus: 318,75 de lei
Atelier online de Stil vestimentar feminin, din 12 martie, cost întreg: 300 de lei; cost redus: 255 de lei
Conace şi case boiereşti din România, din 15 martie, cost întreg: 150 de lei; cost redus: 127,5 de lei
Curs de Negociere: Tehnici din diplomaţie şi domeniul comercial, din 15 martie, cost întreg: 440 de lei; cost redus: 374 de lei
Cum scrii un love story? Personaje, dialog, intrigă, din 16 martie, cost întreg: 240 de lei; cost redus: 204 lei
Cum fac Networking în mediul online – Atelier în 3 paşi, din 18 martie, cost întreg: 240 de lei; cost redus: 204 lei
Seri de Meditaţie: relaxare, introspecţie, inspiraţie, din 18 martie, cost întreg: 255 de lei; cost redus: 216,75 de lei
Istoria Europei: de la Voltaire la Războiul Rece, din 19 martie, cost întreg: 375 de lei; cost redus: 318,75 de lei
Atelier online de Leadership, din 22 martie, cost întreg: 200 de lei; cost redus: 170 de lei
Atelier online de Astronomie – Constelaţii, nebuloase, galaxii, din 23 martie, cost întreg: 375 de lei; cost redus: 318,75 de lei
Baroc şi Clasic în arhitectură: Italia şi Franţa secolului al XVII-lea, din 23 martie, cost întreg: 150 de lei; cost redus: 127,5 lei
Organizarea eficientă a locuinţei – Simplificare şi confort pentru casa ta, din 24 martie, cost întreg: 240 de lei; cost redus: 204 lei
Arhitectura cerurilor: o introducere în spaţii sacre şi arhitectură religioasă, din 25 martie, cost întreg: 240 de lei; cost redus: 204 lei
Introducere în istoria psihologiei, din 26 martie, cost întreg: 375 de lei; cost redus: 318,75 de lei
Evoluţia, psihologia şi cultura relaţiilor dintre sexe, din 29 martie, cost întreg: 250 de lei; cost redus: 212,5 lei
Atelier online de terapie prin artă, din 30 martie, cost întreg: 375 de lei; cost redus: 318,75 de lei
Introducere în gândirea critică – curs online, din 30 martie, cost întreg: 400 de lei; cost redus: 340 de lei
Introducere în istoria gustului, din 31 martie, cost întreg: 300 de lei; cost redus: 255 de lei
Poveştile Trupului – explorări psihosomatice, din 31 martie, cost întreg: 375 de lei; cost redus: 318,75 de lei
Oferta este valabilă doar pentru evenimentele din listă, achitate în perioada 4-11 martie. Reducerea se aplică la costul întreg al cursului şi nu se cumulează cu alte oferte sau reduceri.
Cu o zi înainte de data începerii, primeşti pe adresa de mail lăsată linkul unde vei putea urmări cursul. Te rugăm, verifică în Spam sau Promoţii primirea mesajului.
ilustraţie de Jozsef Vass