Fenomenul muzicii contemporane, relatia compozitorului cu dirijorul
 

Fundaţia Calea Victoriei si Teatrul Odeon va invita miercuri 16 decembrie, de la ora 19.30, la evenimentul care incheie seria conferintelor interactive „Vorbe despre Muzica si Muzicieni”, desfasurat la Sala Studio a Teatrului Odeon in anul 2015.

Ne vom reintalni cu dirijorul Tiberiu Soare, care il va avea invitat pe compozitorul Dan Dediu, care este, totodata, si rectorul Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti.

Cei doi artisti – care reprezinta cu succes tinara generatie de muzicieni romani, dezinvolti si curajosi, buni prieteni – ne vor povesti despre fenomenul muzicii contemporane, despre cum se construieste relatia dintre compozitor si dirijor, cu exemple concrete din colaborarea celor doi de-a lungul timpului.

Tiberiu Soare ne va dezvalui, de asemenea, care este rolul dirijorului in pregatirea si interpretarea in fata publicului a muzicii de catre o orchestra si de catre solisti (instrumentali sau vocali), care sint momentele dificile si marile satisfactii.

Vom avea bucuria de a viziona fragmente din spectaculoasa Opera O SCRISOARE PIERDUTA”, compusa de Dan Dediu, care a avut premiera in decembrie 2012 la Opera Nationala din Bucuresti, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Aceasta opera s-a bucurat de mare succes la public, suprinzind prin melanjul ingenios de ritmuri si stiluri muzicale, prin umorul rafinat si absurd transpus in muzica. Speram ca publicul din capitala si din tara sa aiba din nou sansa sa (re)vada aceasta Opera, care se bucura de regie, costume si un libret senzational, pe scenele noastre lirice.

Aici puteti vedea un scurt material despre opera “O scrisoare pierduta” – VIDEO.

BILETELE LA CONFERINTA SE ACHIZITIONEAZĂ NUMAI DE LA CASA DE BILETE A TEATRULUI ODEON. ATENŢIE! LA ACEST EVENIMENT NU SE FAC ÎNSCRIERI SAU REZERVĂRI LA FUNDAŢIE.

….

In prima parte a anului 2016, Fundatia Calea Victoriei va lansa cea de-a doua carte a dirijorului Tiberiu Soare – VORBE DESPRE MUZICA SI MUZICIENI, care va cuprinde transcrierea conferintelor desfasurate in anul 2015 la Teatrul Odeon, Sala Studio.

Avem nevoie de sprijinul publicului meloman, de prietenii lui Tiberiu Soare si cursantii Fundatiei Calea Victoriei pentru a putea realiza acest proiect curajos si de pionierat (unic in tara noastra si printre putinele similare in lume) care apropie publicului larg, tinerii si adultii, de fenomenul muzicii clasice.

Aceasta carte vine in completarea cartii PENTRU CE MERGEM LA OPERA, carte publicata in 2000 de exemplare, dintre care numeroase volume au fost donate bibliotecilor judetene (poate fi gasita in 51 de biblioteci) din tara si bibliotecilor scolilor de muzica.

Temele intalnirilor cu dirijorul Tiberiu Soare din seria VORBE DESPRE MUZICA SI MUZICIENI sint:

  1. W.A. Mozart si Alchimia sunetelor
  2. Barocul in Muzica: Dantela si Otel
  3. Ludwig van Beethoven sau Sublima Revolutie
  4. Piotr Ilici Ceaikovski si muzicienii rusi
  5. Scoala franceza – Hector Berlioz si Impresionismul in muzica: “Geometria norilor”
  6. Richard Wagner – Fascinatia operei de arta totale
  7. Gustav Mahler – Geniul contrastelor
  8. George Enescu – Muzica dincolo de timp
  9. Fenomenul muzicii contemporane, relatia compozitorului cu dirijorul si rolul dirijorului

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!