Fundaţia Calea Victoriei vă invită in 31 octombrie, de la ora 18.00, la un nou eveniment din seria conferinţelor interactive „Vorbe despre Muzică şi Muzicieni”, desfăşurat, de aceasta data, la Grand Hotel Continental.
Ne vom reîntâlni cu dirijorul Tiberiu Soare, care ne va povesti despre marele compozitor Gustav Mahler.
MAHLER este unul dintre compozitorii cei mai influentati de Wagner. In mod paradoxal, a fost cunoscut in timpul vietii ca fiind cel mai mare dirijor al vremii, mai ales dirijor de opera, desi nu a scris nici o opera.
A fost tirziu recunoscut drept compozitor, iar reactiile au fost amestecate, nu a exista o acceptare unanima. Putem spune ca era un erou romantic in lumea modernista. Muzica lui – o impletire intre romantism si cinism, poezie si sarcasm – reflecta aceasta ruptura de muzica anterioara, un fel de schizofrenie in muzica. De exemplu apare intr-o lucrare a sa o fanfara militara, ca o amintire din copilarie.
Muzica lui Mahler reflecta gindirea panteista, conform careia Dumnezeu poate fi gasit in natura, fascinatia sa pentru natura putind fi recunoscuta in compozitiile sale. In Simfonia I apare o notatie in partitura “ca un sunet al naturii”.
Mahler era un om al contrastelor, muzica sa penduleaza intre sublim si derizoriu. Regasim sonoritati sordide, folclor suburuban sau influente din muzica Klezmer. Mahler foloseste uneori tehnica citatului, putem considera ca este un creator de “folclor”.
A avut o influenta foarte mare asupra compozitorilor de dupa el, unul din marii compozitori influentati de el fiind Şostakovici. Pina la Mahler compozitorii cautau sublimul, insa Mahler face invers; este un muzician furios, asa cum fusese Beethoven. Muzica lui Mahler reflecta revolta sublimului si recuperarea banalului, a sordidului, estetica uritului, kitsch-ul valorificat in arta.
Putem considera ca pictorii Gustav Klimt sau Paul Klee au surprins in pictura lor ceea ce Mahler a explorat prin muzica sa, acesti artisti reflectand in mod genial estetica si sensibilitatea finalului de sec. XIX.