Ciocolată, cafea şi ceai. Delicatese şi tabieturi în cultura europeană
 

Evenimentul va avea loc fizic, vineri, de la ora 19:00.

Garnisite cu mirodenii, zahăr brun, miere, lapte sau frişcă, băuturile noastre fierbinţi reuşesc să conţină o adevărată istorie a gusturilor şi capriciilor europene.

Călători precum Marco Polo şi Cristofor Columb au adus pe bătrânul continent nu numai o altă imagine a lumii, ci şi gusturi şi maniere noi. Începând cu secolul al XVI-lea, ceaiul, ciocolata şi cafeaua pătrund printre curiozităţile şi deliciile europene.

Consumate la fel ca astăzi sau sub formă de lichioruri, ele uimesc curţile europene, se transformă în daruri diplomatice şi generează apariţia unor piese noi în serviciile utilizate la servirea mesei. Considerate iniţial băuturi exotice şi asociate cu Asia (ceaiul), Orientul (cafeaua) şi America (cicolata), ele ilustrează curiozitatea europenilor faţă de civilizaţiile îndepărtate.

Degustate în cadrul unor adevărate ritualuri sociale sau în momentele de intimitate (toaleta), aceste băuturi sunt asociate şi diverselor teorii medicale. Tot de istoria lor este legată şi apariţia primelor cafenele în Franţa domnului Voltaire. Servite în timpul discuţiilor de după masă sau a reuniunilor de tipul five o’clock, ele intră treptat în sfera tabieturilor, originea lor trece într-un plan secund, fiind adaptate tradiţiilor şi gusturilor europene.

Vă invit să descoperim drumul parcus de aceste delicatese prin istoria civilizaţiei europene,  să le aflăm secretele, să ne minunăm de reţete stranii, dar şi delicioase, într-un cuvânt, să ne delectăm cu o lume a aromelor de tot felul.


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!