Celebrating the feminine: SUMMER SALE EVENT, cu Ioana Diacu
 

Vă aşteptăm sâmbătă, 15 iulie, de la ora 17:00, la sărbătoarea feminităţii şi a verii, să ne bucurăm împreună admirând şi probând colecţiile create de graţioasa Ioana Diacu, prietena Fundaţiei, pe care am descoperit-o de ceva vreme. Şi după cum v-am obişnuit, de fiecare data când descoperim ceva frumos ne place să împărtăşim cu voi, motiv pentru care vă invităm să ne bucurăm de texturi, culori, forme, feminitate şi gratie, în compania creatoarei care aduce la sediul nostru ţinute de vară vaporoase şi atemporale, din materiale naturale şi lejere.

”Povestea mea a început în anul 2005, când am prins aripi să o iau pe acest drum, al rochiilor şi a creaţiei vestimentare. Am avut acest vis de când eram copil, cred ca aveam în jur de 6 ani când am ştiut că asta voi face în această viaţă.

În aceşti ani am avut bucuria să fac tot felul de haine: am început cu rochii cu pisici, am făcut rochii de zi, rochii tradiţional româneşti, tricouri poetice, rochii de mireasă şi câteva colecţii tematice care încă mai au ecou în zona mea de bucurie interioara. Fiind în primul rând o mare pasiune, creaţia vestimentară a fost şi este pentru mine o imensă sursă de bucurie.

Aceasta colecţie de vară este foarte dragă sufletului meu din două motive: unul pentru că a fost creată ca pentru mine, ca o definire a mea, a stării mele sufleteşti de acum, şi celălalt pentru că este prima vară care m-a prins îndrăgostită.

Rochiile, kaftanele vaporoase şi materialele suave pe care le-am folosit surprind la perfecţie starea de îndrăgostire în care sunt. Am pus mare preţ si pe partea de fotografiere a lor pentru că dintotdeauna am fost fascinată de fotografie, o artă foarte dragă mie. Şi, ca în cel mai frumos vis pe care aş fi putut să îl am, aceasta colecţie este fotografiată de iubitul meu.

La evenimentul de sâmbătă vor fi expuse şi fotografiile colecţiei, fotografii pe care vreau să le dăruiesc celor care vor fi prezenţi. De asemenea mai vreau să dăruiesc şi câteva kaftane vaporoase. Vor fi şi răcoritoare, ceva dulce, ceva sărat, muzică bună şi multă – multă dragoste…”

Vă asteptăm cu inima deschisă! :)

La acest eveniment va fi prezentă şi Valentina Bălaşa Ario, lectorul nostru de machiaj, stil şi feminitate, care ne va propune variante de ţinute şi combinaţii, pornind de la colecţia inspirată a minunatei Ioana Diacu.

Din motive ce ţin de gestionarea spaţiului, cei care doresc să participe la acest eveniment cu intrare liberă sunt rugaţi să trimită un mail pe [email protected].


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!