Radu Oltean este artist şi cercetător specializat pe ilustraţia reconstitutivă istorică şi arheologică.
În 1997 a absolvit Academia de Artă din Bucureşti şi o perioadă a lucrat în lumea publicităţii. Călătoriile din studenţie din satele săseşti din Transilvania i-au trezit pasiunea pentru ilustraţia istorică şi a fost primul pas către specialistul în reconstrucţie istorică, care este astăzi. Între 2000-2002 s-a remarcat prin ilustraţiile făcute pentru cele trei cărţi de istorie pentru copii scrise de Neagu Djuvara.
Ulterior s-a concentrat să popularizeze prin ilustraţie, diverse subiecte şi fragmente de istorie antică şi medievală. Aceasta însemnând reconstituiri de detaliu a unor oraşe medievale (Cluj, Sighişoara, Braşov, Sibiu, Timişoara sub ocupaţia otomană, sau Bucureştii la 1850), monumente, fortificaţii, mănăstiri, costum militar şi civil, scene de viaţă cotidiană, lupte, toate pictate cu atenţie la detalii şi minuţiozitate remarcabilă. În acelaşi timp, şi-a înfiinţat propria editură în care şi-a publicat afişe educaţionale ale oraşelor şi cetăţilor medievale, precum şi hărţi în stil antic şi reconstituiri ale războinicilor din antichitate şi evul mediu. Influenţele sale se regăsesc în artiştii-istorici britanici Peter Conolly, Angus McBride sau Graham Sumner.
Începând cu anii 2010, a publicat cărţi de istorie de popularizare, scrise şi ilustrate, practic sinteze bazate pe vaste bibliografii ştiinţifice, dar mult mai accesibile. Prima lucrare de acest gen, bogat ilustrată şi plină de detalii a fost Dacia/Războaiele cu romanii, vol. I, apoi Cetăţi şi castele şi alte fortificaţii (vol I 2015, vol II 2018). În 2021 a publicat o sinteză de istorie şi arheologie despre lumea tracilor, cu focus pe geţi (Geţii lui Burebista şi lumea lor). În aprilie 2024 va fi lansată lucrarea de mare complexitate despre primele două decenii ale sec. XIX ”Din vremea lui Teodor Vladimirescu”.
În colaborare cu Emanuel Bădescu a publicat cărţi dedicate Bucureştiului şi fotografiei din secolul XIX (Carol Pop de Szathmari, fotograful Bucureştilor, Bucureştii Belle Epoque). A coordonat şi o carte dedicată oraşului Sinaia (Alina Huzui-Stoiculescu ”Sinaia în vremea Regilor”).
Colaborează în mod constant cu una din cele mai prestigioase reviste europene (spaniolă) de istorie militară Desperta Ferro şi Ancient Warfare (Olanda). Desperta Ferro a publicat în spaniolă două cărţi ale lui Oltean (Dacia: la conquista romana, Tracios, Getas şi Dacios). A publicat ocazional şi în alte reviste cultural-istorice (National Geographic US, Guerre&Histoire, grupul Mondadori, Italia).
Radu Oltean colaborează cu numeroşi arheologi şi istorici, participă la campanii arheologice şi călătoreşte mult în căutarea istoriei, în muzee sau pe teren. Preocupat de falsificare şi manipularea istoriei în scopuri politice şi propagandistice.