Marele poet mistic persan Rumi evocă un om care se roagă cu stăruinţă şi căruia Satan îi obiectează: „O, flecarule, la toţi aceşti Allah, unde este răspunsul Iată-mă? Nici un răspuns nu vine de la tronul lui Dumnezeu”. Aceasta îi inspiră îndoială şi descurajare, înainte de a-i veni, din gura unui înţelept, răspunsul divin: „Acest Allah pe care-l spui este Iată-mă al meu! Implorarea ta, durerea ta, fervoarea ta sunt mesagerul Meu către tine. Demersurile şi eforturile tale pentru a găsi un mijloc de a Mă atinge erau în realitate Eu însumi care te trăgeam spre Mine şi-ţi eliberam picioarele (…). Ca răspuns la fiecare O, Doamne de-al tău, există nenumăraţi Iată-mă din partea Mea.”

La început şi la sfârşit de zi, înainte şi după masă sau atunci când grijile, frământările, necazurile ne copleşesc, ori de câte ori Îl chemăm pe Dumnezeu, El se grăbeşte să ne răspundă. De cele mai multe ori însă nu Îl auzim, nu înţelegem ce vrea să ne spună, nu suntem capabili să-I descoperim prezenţa la fiecare pas şi în fiecare clipă. “Cu noi este Dumnezeu!”, proclamă Biserica. Dar noi suntem cu Dumnezeu?

Ce este rugăciunea? Nu se  poate …fără? Când, unde şi mai ales cum să ne rugăm? Ce se cuvine să cerem? Care sunt condiţiile unei rugăciuni autentice? Este suficientă rugăciunea de acasă? Sau să ne mulţumim cu pomelnicul dat la biserică? Ce este rugăciunea inimii şi cine o poate practica?