Palate deschise din Bucureşti: Povestea Casei Assan – conferinţă cu acad. Georgeta Filitti
 

Vă invităm sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 11.00, la un nou eveniment din seria PALATE DESCHISE DIN BUCUREŞTI, cu acad. Georgeta Filittisă descoperim împreună povestea Casei Assan care aminteşte de frumuseţea şi eleganţa din La Belle Époque. Vom putea admira sălile de la parterul monumentalei case, urmând ca la final să ne bucurăm de socializare, vin şi gustări.

Casa Assan, monument istoric, a fost ridicată între anii 1906-1914 şi se află în Bucureşti, în Piaţa Lahovari, care are în centru Statuia lui Alexandru Lahovari. Această clădire monumentală a fost comanditată de inginerul şi industriaşul Bazil G. Assan, primul român ce a făcut ocolul lumii în 1899 şi a călătorit în zonele polare. Este construită în stil neoclasic francez de arhitectul român Ion D. Berindey.

Imobilul care a aparţinut lui George Assan — primul deţinător de moară cu aburi din Bucureşti şi primul posesor de automobile de epocă – este în prezent în proprietatea statului şi dat în administrarea Academiei Române. Clădirea a intrat în patrimoniul Academiei Române şi din 1945 a devenit Casa Oamenilor de Ştiinţă. Înainte de 1989 aici a funcţionat restaurantul Parcul Trandafirilor.

Deşi intrarea principală pare a fi cea dinspre Piaţa Lahovari, în realitate curtea din spate ascunde o scară monumentală din piatră ce leagă un spaţiu verde amenajat de clădirea în care există o serie de încăperi maiestoase cu denumiri semnificative: Salonul Oglinzilor şi Candelabrelor, Sala de Şah, Sala Zodiac, luminată printr-un amplu vitraliu cu toate semnele zodiacale, Sala de Consiliu ori Sala Edison.

Ca parte a patrimoniului Academiei Române, Casa Oamenilor de Ştiinţă găzduieşte în mod tradiţional reuniunile oamenilor de ştiinţă români şi străini, atât pentru conferinţe, simpozioane, mese rotunde, expoziţii, cât şi diverse aniversări.

La final, participanţii se vor bucura de socializare şi vor savura un pahar de vin oferit de Jidvei şi gustări.

Proiectul PALATE DESCHISE DIN BUCUREŞTI este realizat cu sprijinul JTI şi JIDVEI.

           

Taxa de participare achitată pentru acest eveniment, în cazul în care nu mai puteţi participa, nu poate fi redirecţionată către un alt eveniment, având în vedere logistica, complexitatea şi specificul acestui proiect unic.

Având în vedere costurile logistice semnificative, la acest eveniment nu se aplică reduceri.

*** Vă rugăm să aveţi în vedere că la acest eveniment se vor face fotografii. Aşadar, prin înscrierea şi participarea la eveniment sunteţi de acord cu postarea acestora pe canalele noastre de social media, în scopul promovării.

Cumpără »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!