Două domenii în aparenţă incompatibile: teologia şi gastronomia. Prima se ocupă de sferele cereşti şi de misterele divine, cea de-a doua de lucrul cel mai concret, hrana cea de toate zilele. Teologii cu dogmele, bucătarii cu reţetele, cine poate susţine altceva? Şi totuşi…
Între Paşti şi Înălţare formulele de salut, convenţionale sau nu, sunt înlocuite de către creştini cu formula „Hristos a înviat!” „Adevărat a înviat!” Aceeaşi formulă se pronunţă la tradiţionalele confruntări între ouăle înroşite. Ouăle se ciocnesc, coaja unuia cedează, are loc schimbul de replici. Oul spart este consumat rapid, în vreme ce învingătorul îşi măsoară tăria cu alte ouă până când, slăbit de atâtea ciocăneli, sfârşeşte şi el acolo unde îi este menirea.
Ce se ascunde totuşi în spatele gestului banal al ciocnirii ouălor? Este vorba de o tradiţie formală? Spiritul de competiţie abătut asupra fragilelor ouă? Un prilej de a face puţină atmosferă? Vom vorbi aşadar despre ou, despre virtuţile sale gastronomice, culturale şi teologice.
Dar cum un antreu nu se poate reduce doar la un ou, vă voi servi în cuvânt şi la propriu şi cu măsline şi brânză. Vă propun aşadar o nouă provocare: oul, brânza şi măslina ridicate la rang de subiecte teologice.
De-a lungul conferinţelor din seria Teologie la farfurie vom descoperi treptat că aşa cum cerul se întrepătrunde cu pământul, tot aşa teologia coboară chiar şi în farfuria omului, iar farfuria urcă până la cele mai înalte sfere teologice. Teologii cu dogmele şi bucătarii cu reţetele? Nu neapărat. Uneori teologii prepară cele mai bune reţete, iar bucătarii gătesc cele mai revelatoare dogme.
La finalul conferinţei vom consuma ouă roşii, măsline greceşti naturale, brânză telemea şi, desigur, un pahar cu vin.