NU MAI SUNT LOCURI.

Meşteşugul de a povesti pentru scriitori timizi

Acest workshop este deschis începătorilor şi urmăreşte să ofere unelte utile celor care vor să scrie poveşti pentru film, televiziune şi teatru. E pentru oamenii care au poveşti în minte, s-au gândit mereu cum ar fi să le scrie, dar n-au avut curajul să o facă.

În primul rând vom discuta diferenţa între scris dramatic şi celelalte genuri literare (epic şi liric). Adică care sunt regulile şi graniţele genului dramatic. Apoi vom explora lucrurile care funcţionează similar în orice tip de scris dramatic: poveste, personaj, temă, mesaj în sens aristotelic, conflict, întrebare dramatică majoră, acţiune dramatică, situaţie. De exemplu, ne vom juca creând personaje şi apoi punând personajele în situaţii conflictuale. (Întrebare “oul sau găina”: povestea se trage din personaje sau personajele se trag din poveste? Altă întrebare: ce face ca un personaj să aibe “carne”, să fie “viu”?By the way, cele mai bune poveşti au personaje memorabile. Dar nu au şi situaţii memorabile?)

Vom învăţa cum se scrie o scenă – ce trebuie să facă ea în economia poveştii, ce informaţie nouă despre personaje sau intrigă aduce fiecare scenă, ce poate fi tăiat liniştit dintr-o scenă. (Chiar, ştiţi care sunt diferenţele între o scenă scrisă pentru film şi una scrisă pentru teatru?) Vom urmări traseul unui protagonist într-o poveste. (Are ceva de descoperit sau de învăţat un personaj despre el însuşi? O temă pe care o are traiectoria, călătoria lui. Vreun “mesaj” de împărtăşit?) E vreun punct fără de întoarcere în poveşti, exact ca într-un rollercoaster?

Un scop general al workshopului este ca fiecare participant să poată, la final, să conceapă  o poveste, cu personaje interesante şi tridimensionale, care ar putea fi dezvoltată în scenariu de film, televiziune sau teatru, cu uneltele specifice fiecărui mediu. (V-aţi întrebat vreodată care e diferenţa între poveste şi intrigă? Dar când înţelegi care e povestea într-un film şi când realizezi despre ce e povestea de fapt în teatru? O da, vă voi pune să povestiţi filmul preferat, un episod din serialul preferat, o piesă de teatru pe care nu v-o puteţi să vi-o scoateţi din cap. O să aveţi şi teme pentru acasă: să vă uitaţi la televizor, să mergeţi la teatru, să vedeţi filme – chiar şi downloadate ilegal de pe net. De data asta şi cu un pix în mână şi un carneţel lângă.)

Vom vorbi despre structură. De exemplu, celebra structură în trei acte de la Hollywood. Şi la fel de celebrele structuri în două acte (sitcom), patru sau cinci acte (one hour drama), două acte cu pauză (teatru mainstream şi musical), piesa de maxim 1 oră 30 (teatru contemporan). (Chiar, ce influenţă are publicitatea în structura unui serial de televiziune?) Ce e un act break, ce e un plot point? Ce naiba e un act?

Vom discuta un pic despre comedie şi dramă. Chiar, unde se termină comedia şi începe drama? Şi invers. (Un mare regizor spunea odată că depinde de unde decizi să termini povestea.) Vom discuta despre arhetip şi stereotip. (Un clue: poveştile memorabile sunt arhetipale. Dar televiziunea, de exemplu, un mediu rapid, care n-are niciodată timp, preferă stereotipul. Există însă stereotipuri arhetipale? Paradoxal? Seinfeld n-ar fi funcţionat niciodată altfel.)

Câte un curs va fi alocat diferenţelor specifice între cele trei medii pentru care ne propunem să scriem, în funcţie de experienţa pe care acestea le oferă: film (a povesti în imagini), televiziune (a povesti în imagini şi cuvinte) şi teatru (a povesti în cuvinte/dialog). (V-aţi gândit vreodată că cele mai bune filme sunt alea pe care, chiar dacă nu ştii limba, le înţelegi totuşi perfect?)

Ţinând cont de realitatăţile de producţie din România, vom învăţa să pitch-uim o idee. Fie unui producător de televiziune, fie unui regizor de film sau de teatru. Ce e un logline? Ce e un sinopsis? Ce e un outline? Ce e un treatment? Cum faci o propunere pentru un serial original şi ce trebuie să ai în proiect? Cum funcţionează relaţia dramaturg – regizor – director de teatru în România? Ce trebuie să ştii când te duci la o întâlnire cu un studio de producţie românesc pentru televiziune sau film? (Şi da. vă pot spune cum se întâmplă lucrurile astea la Hollywood sau în teatrul newyorkez, dar vă garantez că România funcţionează după reguli diferite, care e bine să fie ştiute.)

Dar ce caută orice regizor şi producător din Los Angeles şi până în Buftea? Vi s-ar părea penibil dacă v-aş spune că pe voi şi lumea din capul vostru? Ar fi prea zen să vă sugerez să  scrieţi despre voi şi oamenii pe care îi cunoaşteţi dar în acelaşi timp să nu scrieţi totul despre voi şi oamenii pe care îi cunoaşteţi? Ar fi foarte hippie dacă v-aş spune să nu vă fie frică să vă aruncaţi în ideile care vă fac să vibraţi, cu riscul de a greşi major?

În ultimul rând – aţi realizat vreodată că dacă nu scrieţi ceva parcă viaţa nu mai e atât de mişto? Şi că nu poate trece o perioadă fără să vă abţineţi să scrieţi? Că poate chiar n-aţi fi fericiţi dacă n-aţi scrie? Că scrisul e o bucurie de care nu vă puteţi dispensa? Daca da, atunci ne vom întâlni într-un alt workshop să lucrăm mai pe îndelete la bucuria voastră de a povesti.