Va invitam la un nou atelier cu Theodor Paleologu, gindit in cinci intilniri interactive.

În „Oratorul”, ultimul dintre cele patru tratate ale sale de teorie a retoricii, Cicero face tabloul „oratorului ideal”, care stăpîneşte toate tipurile de discurs (deliberativ, judiciar, epidictic), excelează în toate registrele de stil (simplu, mediu, măreţ) şi este capabil să se adapteze oricărui context. Modelul invocat de Cicero este Demostene, dar noţiunea de „orator ideal” i se potriveşte cel puţin la fel de bine lui însuşi.

Referindu-ne în permanenţă la lucrările sale de teorie a retoricii, vom analiza exemple din fiecare categorie de discurs: discurs politic (toate cele patru Catilinare), discurs judiciar (procesul de corupţie electorală „Pro Murena” şi procesul pentru obţinerea cetăţeniei romane „Pro Archia Poeta”, două celebre succese ca avocat ale lui Cicero), discurs epidictic sau, în speţă, filozofic („Laelius sau despre prietenie” şi „Cato sau despre bătrîneţe”).

Dacă cea dintîi Catilinară este arhicunoscută („O tempora! O mores!” şi „pînă cînd vei abuza, Catilina, de răbdarea noastră?”), succesul politic al Catilinarelor nu se opreşte la această primă şarjă. În funcţie de situaţia politică în permanentă schimbare şi de publicul căruia i se adresa (senat sau popor), Cicero a ştiut să cîştige prin cuvînt o bătălie politică pe viaţă şi pe moarte.

În plină luptă împotriva lui Catilina, Cicero a găsit forţa şi răgazul să pledeze ca avocat în procesul de corupţie electorală intentat succesorului său la consulat, Lucius Licinius Murena. Împotriva acuzatorilor, incoruptibilul Cato cel Tînăr şi marele jurist Rufus, Cicero argumentează, cu graţie şi umor, într-un proces de care depindea însăşi siguranţa republicii.

Succesiunea „Pro Archia Poeta”, „Cato” şi „Laelius” vizează să arate cum tehnica oratoriei este pusă în slujba culturii şi filozofiei. Avocatul Cicero pledează cauze precum necesara gratitudine faţă de poeţi, paradoxala şansă a îmbătrînirii şi indispensabila încîntare a prieteniei.