Enigmaticul Ev Mediu – Strălucirea şi Umbrele unei civilizaţii
 

Evul mediu nu a beneficiat, de-a lungul timpului, de o presa favorabila. Cei o mie de ani de istorie europeană au fost priviţi în fel şi chip, asociaţi inchiziţiei, ciumei, războaielor nesfârşite, o lume violentă şi întunecată, lipsită, în viziunea multora dintre noi, de libertatea Antichităţii şi farmecul Renaşterii. Dar lucrurile chiar au stat aşa? Nu ne lăsăm, oare, prea repede furaţi de stereotipuri de tot soiul şi ratăm o epocă definitorie din istoria civilizaţiei şi artei europene.

Vă invit, de-a lungul a trei ateliere, să descoperim enigmaticul ev mediu,  să înţelegem viaţa femeilor şi bărbaţiilor din acea epocă, să le aflăm preocupările, plăcerile, dar şi angoaselor. Călăuze ne vor fi miniaturi şi cronici de tot felul, dar şi câteva lucrări de specialitate ce au disecat fenomenul în fel şi chip. Cu ajutorul lor, vom încerca să aflăm soarta misterioşilor templieri, secretele catedralelor medievale şi a diverselor manuscrise uitate de lume, vom descoperi dacă evul mediu chiar a fost epoca vrăjitoarelor şi a decăderii tehnice.

Temele celor trei ateliere sunt:

1. Cruciadele – război sfânt sau goană după aur? Cum definim cruciadele şi ce au simbolizat ele pentru societatea medievală. Cine erau “cei care se luptă”. Misterioşii templieri. Istoria unui ordin militaro-religios. Cum s-a născut legenda templierilor? Ce se află dincolo de legendă?

2. Femininul între angelic şi demonic. De la doamnele trubadurilor la vrăjitoarele inchiziţiei, când s-a produs transformarea? Masculinul şi femininul medieval – de la stereotipuri la realităţi trăite.

3. Minunatul ev mediu. „Renaşterile” medievale. Catedralele şi secretele lor-de la romanic la gotic. Câteva invenţii şi descoperiri tehnice ale evului mediu.  Umanismul medieval şi vremea universităţilor.

 

Imagine preluată de aici: http://discardingimages.tumblr.com/archive – Legenda Melusinei


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!