“Imi place sa scriu. Si sa desenez. Si imi place sa am idei sau sa ascult idei inedite. Si imi plac copiii.

Vara asta am tot cautat un job cretiv, dar cum am doar 16 ani, mi-a fost greu sa gasesc. Pana cand, mergand la Fundatia Calea Victoriei pentru un curs de creative writing pentru « oameni mari », mi s-a propus sa tin si eu un astfel de curs… mai pentru copii. Am raspuns afirmativ si am inceput sa ma gandesc cum sa fiu eu o profa nici prea nasoala, cum sunt cele de care ma plangeam eu mamei in fiecare zi din gimnaziu, nici plictisitoare (doar nu voiam sa ii adorm) sau atat de entuziasta – cum sunt in general, dupa spusele mamei -, incat sa-i zapacesc. Mi-am amintit de cateva jocuri creative la care participasem si eu acum vreo doi ani, am inventat altele noi, am luat sub brat si o carte cu povesti si mi-am spus ca, daca nu le place, improvizez: stau in maini sau le pun un AC/DC.

            Cum sunt o fire timida, la inceput, in prima zi, am luat o colega cu mine, Ana, si am inceput sa ne invartim pe stradute in cautarea Centrului Sf Sofia. Ne-a prins si Livia din urma pe bicicleta si am ajuns cu brio. Am inceput cu un joc in care scriam un cuvant pe verticala si apoi, pornind de la fiecare litera, scriam cate un alt cuvant, pana  formam o propozitie. A iesit cam asa:

Crocodilul      Canibalul       Catrina

Ametit si         Alearga           Ascunde

Rebel              Rapid              Rosiile

Tuseste           Tramvaiul      Tatalui

Euforic           Erbivor           Energic

            Si apoi, pentru ca era vara si toti eram cu gandurile zburate la plaja si castele de nisip cat mai inalte (chiar daca nu recunosteam…), ne-am impartit pe grupe, am pornit de la cuvantul “MARE” si am facut multe harti uriase cu tot ce ne imaginam cand ne gandeam la vacanta. Apoi am desenat sau am scris amintiri de la mare. Am citit povesti in fiecare zi, in ultima jumatate de ora a intalnirii. Povesti scrise de copii.

            In urmatoarele zile, am zis sa iau si-un coleg, Matei, ca sa aiba baietii cu cine sa povesteasca despre masini si treburi la care eu sunt mai varza. Am facut sport si am stat in maini, dupa cum a zis la inceput, dar nu pentru ca se plictisea cineva, ci pentru ca asa era jocul de energizare.

Am creat impreuna cateva taramuri imaginare: un oras lenes, un altul al pictorilor si unul al graffitiului. Am inventat pentru fiecare oras cate o poveste, iar apoi fiecare copil a facut o piesa de teatru in care isi imagina ca este un personaj intr-unul dintre orasele imaginare.

La final, printre aplauze, am cunoscut dragoni, un pictor celebru care si-a pierdut pensula, o printesa care asteapta de ani intregi sa isi vada portretul, regi si catei fermecati, mesageri din evul mediu si graficieni rebeli contemporani. Camera de lucru in care ne aflam devenise o noua planeta, una fantastica in care fiecare putea fi ce dorea.

            Mi-a placut sa am o casa-ciuperca, mi-a placut sa citesc povesti si sa fac personaje din plastelina. Mi-a placut sa fiu voluntar la Centrul Sfanta Sofia. Si le multumesc copiilor ca s-au jucat cu mine.”

                                                                                    Ioana-Maria Drogeanu, eleva in clasa a X-a, la Colegiul National de Informatica “Tudor Vianu”