De ce “marile cărţi ale Antichităţii”? Pentru că e vorba, de fapt, despre marile idei ale unei lumi. O lume deloc dispărută, o lume care a format civilizaţia noastră. Căutarea, îndrăzneala, valoarea viziunii, simţul istoriei (fatidic sau fericit) – atitudini care fac substanţa unui curriculum specific nouă.

Ce s-a pierdut şi ce s-a câştigat? Cum ştim care sunt limitele umanităţii din noi şi care sunt lucrurile cu care suntem datori în această lume? Sunt problemele noastre la fel de mari şi fericirile noastre la fel de intense?

Multe întrebări va naşte lectura acestor cărţi şi puţine răspunsuri. Dar vor fi răspunsuri ferme. :)

La cele patru intalniri vom povesti despre:

1. Iliada – Povestea războiului aheilor împotriva Ilionului e una dintre capodoperele fără egal ale Antichităţii greceşti. Personajele sunt versiuni ale cutezanţei sau perfidiei. Pentru că am putea vorbi la nesfârşit despre Ahile sau Agamemnon, o să propun doar câteva teme. Mai precis două – de la care vom porni spre înţelegerea a ceea ce este formativ în Iliada. Aceste teme sunt nostos şi kleos: întoarcerea acasă şi gloria. E despre virtute, despre curaj, în ambele situaţii. Iliada este pedagogie pură, vom înţelege mai multe despre natura umană, despre zei şi destin, dacă vom urmări tribulaţiile eroilor din această imensă încleştare.

2. Odiseea – După căderea Troiei, îl urmăm pe Odysseu în rătăcirile sale spre Ithaca. Chip de rege, conform lui Homer. Chip de filosof, după interpretările stoice – Odysseu ne vorbeşte fără cuvinte despre o nostalgie proprie omului: nostalgia originilor. Ca să reducem fertil orizontul chestionării, o să mă refer la două episoade: relaţia lui Odysseu cu oceanida vrăjitoare Circe şi nekyia – viziunea necromantică din cântul XI. Şi nu vom uita că zeiţa protectoare a lui Odysseu este Athena – înţelepciunea pusă în contrast cu ”mânia” lui Ahile.

3. Eneida – Poemul de aproape 10.000 de linii istoriseşte fuga lui Aeneas din Troia spre peninsula italică unde va deveni, în fantezia marelui Vergiliu, strămoşul poporului roman. Nu e vorba doar despre genialitatea autorului Eclogelor şi nici despre incantatoria forţă a hexametrului dactilic, deşi aceste lucruri ar merita o discuţie aparte. Ghidându-mă după structura poemului, o să vă propun chiar miezul naraţiunii: Cartea a VI-a. Coborârea lui Aeneas în Infern, supusă unei analize îngăduitoare cu ajutorul instrumentelor ştiinţei arhetipurilor, va face subiectul serii noastre.

4. Ghilgameş (sha naqba imuru – ”cel ce a văzut umbrele”) – Un poem ale cărui începuturi au un orizont temporal de 4000 de ani. O istorie tragică despre condiţia umană, despre căutarea adevăratei naturi a omului, surprinsă, în chipul lui Ghilgamesh, între zei şi oameni. Regele cetăţii Uruk călătoreşte, împreună cu Enkidu, la Muntele Cedrilor, unde îl ucid pe monstrul Humbaba – acestă călătorie a celor doi prieteni va constitui primul pilon al discursului. Urmează partea a doua, în care vă propun o altă călătorie: cea a solitarului Ghilgamesh înspre marginile lumii, acasă la Utnapishtim – singurul nemuritor. În fine, cele două călătorii cu toată urzeala de poveşti şi simboluri întreţesute în poem.

Imagine – “Circe si Ulise”, ilustratie de Edmund Dulac.