Umanism civic, artă şi alegorie neoplatonică la Florenţa (1482–1494) 

Alessandro di Mariano Filipepi (1445–1510), eternizat în istoria artei cu supranumele Botticelli, este unul dintre pictorii de primă linie ai Renaşterii italiene, alături de Leonardo da Vinci, Rafael, Michelangelo sau Tiţian. Opera sa, pe nedrept subevaluată deja din timpul vieţii, ignorată curând după 1500 şi redescoperită spectaculos abia la mijlocul veacului al XIX-lea, se (re)constituie într-un corpus substanţial de panouri de altar, imagini devoţionale, portrete, picturi murale şi scene narative. Laolaltă, toate aceste opere de artă configurează un stil inconfundabil, marcat de o inefabilă suavitate, de graţie imponderală, dar mai ales de o aură de mister şi melancolie. 

Paradoxal, deşi opera sa este predominant religioasă, Botticelli îşi datorează faima celor câteva tablouri cu subiect mitologic pictate în anii 1482–1494, în intervalul decupat de reîntoarcerea sa de la Roma şi ascensiunea călugărului dominican Girolamo Savonarola, care va institui la Florenţa, după alungarea familiei Medici, un straniu climat de teroare religioasă. Este vorba, mai precis, de patru alegorii mitologice – Primăvara, Naşterea Venerei, Pallas şi Centaurul, respectiv Venus şi Marte – cărora li se adaugă un fragment de frescă (alegorie matrimonială cu figuri mitologice) şi un tablou de mici dimensiuni reprezentând o scenă bizară – Calomnia lui Apelles.

Realizate pentru o clientelă cultivată şi sofisticată (îndeosebi familia Medici), transpunând în imagine o complicată reţea de concepte, simboluri, aluzii civice sau chiar personale, aceste picturi se dovedesc – retrospectiv – a fi fost extrem de novatoare şi „moderne”, prin asimilarea unor formule compoziţionale sau chiar „citate” antice, dar mai ales prin (re)introducerea unor subiecte în pictură, precum imaginea celor trei Graţii, nudul feminin (desacralizat, erotizat) sau a unor „artificii” de construire a scenei şi animare a acţiunii personajelor (o anume retorică a mişcării corporale, a geometriei faldurilor etc.).

***

Vă invităm la o incursiune în spaţiul alegoric al acestor capodopere, la o privire focalizată asupra detaliilor desfăşurate în imagine şi, prin această „fereastră”, la o scrutare a imaginarului Renaşterii italiene, dar şi a contextului cultural-politic al Florenţei sfârşitului de secol XV.

Vom vorbi despre lucrarile:

1. Pallas şi Centaurul, c. 1482, tempera pe pânză, 205 x 147,5 cm, Galleria degli Uffizi, Florenţa
2. Venus şi Marte, c. 1483, 69 x 173, 5 cm, tempera pe lemn, National Gallery, Londra
3. Naşterea Venerei, 1485, 172,5 x 278,5 cm, tempera pe pânză, Galleria degli Uffizi, Florenţa
4. Primăvara, c. 1482-86, 203 x 314 cm, tempera pe lemn, Galleria degli Uffizi, Florenţa
5. Giovanna degli Albizzi în faţa Venerei şi a celor trei Graţii, 1484-90, frescă, Luvru (villa Lemmi, Florenţa)
6. Calomnia lui Apelles, c. 1497, 62 x 91 cm, tempera pe lemn, Galleria degli Uffizi, Florenţa