Pe soprana Diana Ţugui, solistă a Operei Române din Cluj, o veţi putea asculta la concertul “I love Mozart”, din 5 mai, de la Sala Radio din Bucureşti.

Nerăbdătoare să o cunoaştem, am rugat-o să ne răspundă la câteva ȋntrebări:

 

Ce simte soprana Diana Ţugui când este pe scenă? Cum percepi publicul?

Diana Ţugui: Simt Bucurie, simt Energie Pură care pleacă şi care apoi se-ntoarce la mine.

Simt dorinţa de a onora muzica şi pe cei care au născut-o, bucuria de a juca şi de a simţi, simt şansa de a face publicul să uite pentru un moment de ceea ce e ȋn afara sălii de spectacol şi să se abandoneze muzicii care vine ȋnspre el. Ȋntr-o sală de spectacol se creează un flux continuu de energie dinspre scenă şi către scenă; această energie, dacă eşti puţin atent, aproape că o poţi pipăi.

De multe ori am trăit momente inimaginabil de intense atunci când ajung ȋmpreună cu publicul ȋn acelaşi flux. Acestea sunt momentele ȋn care simt cel mai bine sala şi ştiu că a venit clipa să trăiesc povestea personajului pe care ȋl joc. Ȋn astfel de momente, ştiu că pot schimba ceva ȋn oamenii care mă ascultă. Sunt conştientă că de mine depinde să declanşez acest mecanism delicat al alchimiei care se produce ȋntre noi.

Ce roluri ȋţi plac cel mai mult?

Diana Ţugui: Sunt, ȋntr-adevăr, roluri ȋn care mă regăsesc şi-n care vocea mea are strălucire. Mă simt aproape de Violeta Valery, empatizez cu Lucia, ȋmi sunt dragi Gilda şi Rosina, trăiesc ȋn gand cu Mimi, Musetta şi Liu. Dar poate mai importantă decât o preferinţă sau alta e bucuria cu care intru ȋn pielea oricărui personaj, oricât de mărunt sau oricât de important. Ȋn momentul ȋn care cortina se ridică, mi-e imposibil să joc un rol ȋn funcţie de preferinţele mele, fie că mă regăsesc sau nu ȋn el. Sunt obligată şi onorată să-i transfer toată energia şi să mă identific cu el.

Când la 24 de ani am ajuns pentru prima oară soprană pe o scenă profesionistă, scena Operei Române din Craiova, am avut şansa să pregătesc roluri diverse. Nefiind un teatru mare, mi-am putut ȋncepe cariera treptat, cu roluri mici, aşa cum ar trebui să se întâmple cu orice voce ieşită de pe băncile şcolii. Pentru că facultatea ne face un repertoriu, dar nu şi o experienţă! Am cântat ȋn spectacole muzicale pentru copii, ȋn operetă, ȋn concerte şi, desigur, ȋn operă. Mi-am dat timp să cresc ȋmpreună cu vocea mea şi să capăt experienţă. Orice rol primit a fost important pentru mine şi am dedicat lungi ore de studiu fiecărei pagini de partitură.

Cine te-a inspirat când ai ales această carieră? Ce modele sau mentori ai avut?

Diana Ţugui: Sunt convinsă că nu am ales eu acesta cariera ci mai degrabă ea m-a ales pe mine. Uitându-mă ȋn urmă, văd mâna destinului care mi-a arătat drumul, prin părinţi, la ȋnceput, şi, mai târziu, prin oamenii speciali pe care i-am ȋntâlnit.

Am ȋnceput să fac muzică la vârsta de cinci ani. Un profesor m-a auzit ȋntr-o zi cântându-le colegilor de grădiniţă. I-a propus mamei să mă pregătească pentru un concurs şi de aici a ȋnceput totul.

Mai apoi, fiecare dascăl cu care am lucrat a avut importanţă pentru mine. Ca un făcut, fiecare dintre ei a apărut ȋn cel mai potrivit moment, acela ȋn care eu eram pregătită să primesc învăţătura lor. Ȋnţeleg foarte clar ce mi-au dăruit şi importanţa pe care a avut-o fiecare ȋn viaţa mea.

Una dintre cele mai mari lecţii primite a fost aceea a modestiei. Calitatea umană a marilor cântăreţi pe care i-am ȋntâlnit a fost cea care m-a impresionat, poate chiar mai mult decat talentele lor muzicale. Sigur, o voce frumoasă, o carieră strălucitoare pe mari scene ale lumii sunt ȋntotdeauna de admirat; ȋnsă, când făptuind toate acestea reuşeşti sa rămâi un om decent şi cu simţul măsurii, abia atunci ȋmplineşti cea mai frumoasă învăţătura pe care o poţi primi de la un mentor.

Cu toate acestea, dacă ar fi să aleg o singură persoană dintre cele care mi-au influenţat destinul artistic, aceea ar fi profesoara mea din liceu, doamna Cornelia Şerban. E cea care a văzut clar acolo unde nici măcar eu nu vedeam, care a crezut ȋn mine şi a sacrificat sute de ore din timpul ei liber ca să mă ducă ȋn direcţia bună şi să mă şlefuiască.

Care a fost cel mai frumos compliment pe care l-ai primit?

Diana Ţugui: De departe cel mai frumos compliment a venit de la soţul meu, pe vremea când niciunul nu ştia prea bine de existenţa celuilalt. Am primit atunci un mesaj de la un anonim care tocmai asistase la un spectacol ȋn care cântasem; cuvintele lui m-au transformat şi n-am mai fost niciodată aceeaşi… Am ȋnţeles cât de importantă e arta pe care o fac şi ce ȋncântătoare responsabilitate am ȋn a aduce bucurie oamenilor. Acest necunoscut viitor iubit mi-a reamintit că muzica ȋnseamnă bucurie. Şi am realizat că, obsedată de-o viaţă să şlefuiesc sunete, eram pe cale să uit ȋnsăşi Esenţa Muzicii!

Ce sfat ai da unei tinere soprane?

Diana Ţugui: Aş ȋnvăţa-o lecţia răbdării. Aş ȋnvăţa-o să nu se grăbească. Aş ȋnvăţa-o să-şi facă un proiect de destin artistic pe care să-l urmeze cu paşi mici şi cu devotament. Aş ȋnvăţa-o că orice voce care a ajuns mare a avut nevoie de timp ca să crească. Aş ȋnvăţa-o să-şi aleagă cu grijă repertoriul, să creadă ȋn munca ei şi să nu se ȋndoiască de destinul său artistic, niciodată! Aş ȋnvăţa-o că e mai uşor să străluceşti o noapte şi e cu mult mai greu să rămâi luminos o viaţă ȋntreagă!

Care e calitatea principală (cea mai importantă) a unei soprane?

Diana Ţugui: Pe măsură ce am adunat experienţă, m-am convins că nu există o calitate anume care să facă diferenţa. Zilele trecute am revăzut ȋnregistrarea unui spectacol de Traviata ȋn care am greşit o notă. O singură notă! Ei bine, acea notă eşuată ȋntre alte mii de note cântate foarte bine, mă ȋmpiedică să consider aria respectivă ca fiind una reuşită. Şi-atunci, ce concluzie pot să am, ca răspuns la ȋntrebarea ta? Dacă 99% din cântăreţi cântă foarte bine 99% din partitură, spre desăvârşire se ȋndreaptă doar cei care cizelează şi ultimul procent, care şlefuiesc cele mai delicate detalii. Pentru că, aşa cum spunea Michelangelo, perfecţiunea stă ȋn mici amanunte!

Ȋn ce constă trăsătura “magică” a muzicii, pe care nu o regăsim ȋn nici o altă artă?

Diana Ţugui: Muzica e vibraţie. Dar şi materia, ȋmpreună cu toate trăirile noastre, ȋnseamnă vibraţie! Probabil că acesta-i ingredientul magic care ne ajută să fim pe deplin fericiţi atunci când bucuria muzicii ne ȋnsoţeşte! Dacă mă gândesc bine, fiecare moment special din viaţa unui om are muzica lui inconfundabilă, fără de care totul ar aminti doar de un film mut imperfect…

Ce ȋnseamnă Mozart pentru soprana Diana Ţugui?

Diana Ţugui: Mozart e un balsam pentru voce.

După perioade de pauză sau altele ȋn care cânt prea mult, mă reîntorc la Mozart şi la muzica lui. Nu ştiu cât de conştient a fost el de proprietăţile “curative “ale muzicii pe care a compus-o, ȋnsă pot spune că ȋn cazul meu funcţionează impecabil, de fiecare dată!

Cred că, din păcate, se cântă prea puţin Mozart ȋn România. Muzica lui e atât de accesibilă publicului! Mereu actuală şi uşor de pătruns, sprinţară, colorată, plină de lumină şi energie pozitivă, muzica lui Mozart ȋţi schimbă fără nicio greutate tonusul şi aduce cu sine o nelipsită bună dispoziţie!

Pe de altă parte, deşi uşor de ascultat, acest compozitor nu e deloc uşor de cântat. Se spune că, dacă poţi cânta Mozart, poţi cânta orice; dar nu şi invers! Sunt mulţi cântăreţi care-i evită operele, pentru că Mozart te dezgoleşte şi nu te iartă!

Ce le-ai spune oamenilor care nu au fost ȋncă la un spectacol de operă, ca să-i convingi să ȋncerce acest gen? Tu de ce iubeşti opera?

Diana Ţugui: Poate sună pretenţios, dar ȋn inima mea o să compar ȋntotdeauna muzica cu hrana. Pentru că, ȋn cele din urmă, muzica este un nutrient al spiritului. Dacă ȋn tinereţe ne ȋngrijim de trup, mai apoi ȋnţelegem să ne cizelăm mintea, vine şi clipa ȋn care conştientizăm că o viaţă nu poate fi desăvârşită ȋn lipsa unui spirit ȋmplinit!

Ce le-aş spune oamenilor? Dacă simţi atracţia irezistibilă a muzicii ȋn general şi a muzicii culte ȋn particular, nu te speria de necunoscut! Oferă-ţi răgazul să cunoşti, să ȋnţelegi şi să asimilezi, ȋncetul cu ȋncetul. Pentru că, aşa cum spunea vulpea din Micul Prinţ, nu poţi cunoaşte decât ceea ce ai ȋmblânzit!

Cred că bucuria şi şansa noastră e să arătam oamenilor care ȋncă n-au intrat ȋntr-un teatru de operă că muzica cultă nu-i nici pretenţioasă şi nici arogantă. Iar ca să o ȋnţelegi nu-ţi trebuie decât o minte deschisă şi neȋncorsetată de preconcepţii.

Muzica ȋţi lărgeşte orizonturile, muzica ȋţi încălzeşte inima, muzica apropie oamenii, muzica aduce linişte ȋn viaţa ta! Iar cei care sunt pe cale să decidă că muzica poate fi opţională ȋn programa şcolilor din România vor comite, fără niciun dubiu, o crimă de neiertat ȋmpotriva sufletului acestui popor!