Cronică realizată de Radu Mihalache
sursă text: Radio România Muzical
‘I love Verdi!’ Şi aparent nu sunt singurul care are astfel de sentimente, de altfel întreg concertul desfăşurat marţi, 4 aprilie 2017, pe scena Sălii Radio a purtat acest titlu. Aceasta a fost modalitatea prin care Fundaţia Calea Victoriei şi-a celebrat cei 10 ani de existenţă. Orchestra Symphactory şi Tiberiu Soare au purtat publicul într-o călătorie prin universul operei; de altfel ce a zis dirijorul la începutul concertului era ceva ce undeva la nivel subconştient realizasem deja: când spunem ‘operă’, gândul omului obişnuit fuge instantaneu la o lucrare semnată de Verdi, chiar dacă de multe ori nu realizează că asta face.
În fine, evenimentul de la Sala Radio a fost puţin altfel, deoarece deşi am audiat fragmente din opere celebre, precum ‘Rigoletto‘, ‘Traviata‘, ‘Forţa Destinului‘, ‘Othello‘ sau ‘Trubadurul‘, nu au fost, în general, numerele ‘hit’ din cadrul acestor spectacole. Astfel totul a devenit o explorare interesantă a unor muzici mai puţin ştiute, explorare susţinută de prestaţii puternice oferite de solişti, fiecare cu atributele lui. Baritonul Ionuţ Pascu a fost cel care a adus forţa brută, a dominat scena în fiecare clipă, în timp ce tenorul Hector Lopez a adus ceva din atitudinea sprintenă necesară. Soprana Irina Iordăchescu a adus echilibrul emoţional, de la momente sensibile, până la dramă sfâşietoare, a completat tot spectrul spectacolului. Reacţia publicului a fost una pe măsură, cu fiecare număr entuziasmul celor prezenţi crescând vizibil.
La final ne-a vorbit despre aniversare şi despre concert Sandra Ecobescu, preşedinte al Fundaţiei Calea Victoriei:
“Să faci cursuri în domenii culturale şi umaniste, cu sprijinul publicului să şi oferi burse tinerilor – o participare gratuită la cursurile acestea – nu e lucru prea mărunt, dar înseamnă şi, de fapt, răspunsul cursanţilor, bucureştenilor care vin la aceste cursuri, pentru că dacă n-ar fi existat acest public la cursul nostru noi n-am fi rezistat 10 ani.”
De ce prin Verdi aţi marcat această vârstă?
“Pentru că anul trecut am făcut I love Mozart şi anul acesta ne-am gândit firesc că trebuie să fie şi domnul Verdi în program… şi cred că muzica lui are, aşa, o vână eroică şi de rezistenţă şi de dragoste în acelaşi timp. Şi ne-am gândit la Verdi anul acesta şi muzicienii nu m-au contrazis. Au zis, facem Verdi! Reacţia publicului a fost interesantă. Prima parte aş defini-o meditativo-filosofică, un pic mai dramatică, pe stilul Tiberiu Soare, a doua – puţin mai luminoasă şi mai, să spunem, cu happy end. Şi-atunci cred că lucrurile au fost echilibrate. Ce a fost interesant a fost că muzicienii, mai precis Tiberiu Soare şi cu Monica Bălăşoiu, nu au ales hituri. Cu excepţia a două-trei bucăţi foarte cunoscute, au fost şi multe bucăţi pe care publicul nu le ascultă în mod normal în sălile de concerte, şi-atunci a fost şi un element educativ, nu doar ceva cunoscut sau pe care l-ai mai auzit.”
Fotografie realizată de Miluţă Flueraş