Exerciţii de relaxare la birou. Există. :)
 

Se poate relaxare la birou, cum să nu!

Aşa spune Geo Pană, trainerul cu care vei lucra la atelierul Meditaţie şi tehnici de relaxare patru seri vesele şi tihnite de vară.

Bănuiesc că până atunci ţi-ar prinde bine să afli câteva metode de relaxare pe care să le aplici atunci când nu ai prea mult timp la dispoziţie, dar simţi că fără puţin ajutor nu poţi merge înainte. Uite câteva lucruri care îţi vor fi de folos dacă ai o zi agitată la muncă şi cauţi o metodă prin care să-ţi păstrezi mintea limpede şi sufletul împăcat:

Dacă ai dureri de cap, încearcă acest exerciţiu de detensionare şi oxigenare a creierului. Faci aşa: inspiri profund (numeri până la 3-4), îţi ţii respiraţia (numeri până la 2-3) şi expiri (numeri până la 6-8). Numeri în ritmul tău propriu.

Dacă ai ochii foarte obosiţi şi te concentrezi greu din cauza asta, deschide larg fereastra şi fixează un punct îndepărtat – un acoperiş de clădire, un varf de stalp sau de copac. Te uiţi la el un minut sau două, odihneşte privirea şi repetă exerciţiul. Ochii se vor detensiona.

Un moment dificil poate fi depăşit cu următorul exerciţiu de gestionare a emoţiilor: mergi într-un loc mai liniştit, inspiri şi rosteşti mental: „Eu sunt Iubire!”, expiri şi îţi spui: „Mă eliberez de orice tensiune din corpul şi mintea mea!”. Faci acest exerciţiu minim 5 minute. Vei avea un sentiment de bine şi de relaxare. :)

Ca să-ţi relaxezi muşchii prea încordaţi ai spatelui după ce ai stat câteva ore pe scaun, în faţa calculatorului, masează cu mâna stângă umărul drept şi apoi cu mâna dreaptă umărul stâng. Porneşte de la ceafă şi coboară pe umeri, repetă 5-10 minute masajul.

Ne spui la curs cum au funcţionat exerciţiile. Până atunci, spor şi zile liniştite la birou! :)


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!