De unde vine renumele viorilor Stradivarius? Sigur, răspunsul este unul complex, dar următoarea poveste ne poate aduce mai aproape de adevăr. Pornim de la vioara „Mesia”, realizată de Antonio Stradivari şi ajunsă în posesia lui Jean-Baptiste Vuillaume. Inspirat de vioara „Mesia”, devenită obiect de cult, Vuillaume realizează foarte puţine reproduceri ale instrumentului, printre care şi vioara la care Manrico Padovani va cânta la Concertul Extraordinar de Anul Nou 2018. Aşadar:

„Să vorbim despre vocea viorii „Mesia”. De ce a fost redusă la tăcere?

A fost redusă la tăcere din motive de conservare. „Mesia” a lui Stradivari e o vioară care, spre deosebire de orice alt instrument, a avut un destin aparte încă din momentul în care a fost creată.  După ce a construit-o, Stradivari n-a vrut să o vândă şi a păstrat-o cu mare băgare de seamă timp de 21 de ani. După moartea lui, vioara a trecut în mâinile fiilor, care s-au îngrijit de ea timp de alte patru decenii, până când Paolo, ultimul fiu rămas în viaţă, a oferit-o contelui Cozio di Salabue în 1775.

Contele a dus intrumentul la Torino şi, văzând cu câtă grijă fusese păstrată, a procedat şi el la fel, evitând să se folosească de ea. Din acel moment, „Mesia” a devenit un obiect de cult.

Sigur, asta nu înseamnă că vioara n-a scos niciodată vreun sunet, ci că pur şi simplu n-a fost folosită de către solişti în timpul concertelor. Interpreţi faimoşi ai epocii au avut plăcerea şi onoarea să o încerce. Între aceştia, violoniştii Joachim şi Milstein, i-au definit sunetul ca fiind ceva „deosebit de suav şi în acelaşi timp maiestuos”, mărturisind că emoţia încercată fusese o experienţă de neuitat. Marele lutier Jean-Baptiste Vuillaume susţinea că auzise „glasul îngerilor”.

 „Mesia” a devenit renumită datorită povestirilor misterioase ale celor care ştiau despre ea, aşa cum a fost colecţionarul Luigi Tarisio, care-a primit vioara direct de la contele Cozio di Salabue, în 1827. În fiecare an, Tarisio avea drum la Paris şi amintea mereu de această vioară, inegalabilă prin frumuseţe şi perfecţiune. An de an, contele promitea să aducă vioara anul următor, până când Alard, celebrul violonist, pierzându-şi răbdarea, exclamă: „Domnule Tarisio, vioara dumitale e precum Mesia pentru evrei: aştepţi şi tot aştepţi, dar nu apare niciodată!”

Din acel moment vioara a luat numele de „Mesia”. După moartea lui Tarisio, în 1854, va fi acelaşi Vuillaume cel care o va cumpăra, ducând-o la Paris, fără ca vioara să se mai întoarcă vreodată în Italia.”

Începând cu anul 1939 vioara „Mesia”, despre care se vorbeşte în interviu, a fost donată Muzeului Ashmolean din Oxford, cu două clauze: 1. nu se va mai cânta niciodată la această vioară şi 2. vioara nu va părăsi niciodată muzeul. Din 1939 este interzis să se cânte la vioara originală „Mesia”. Însă, în 2016, cea dea doua clauză a fost încălcată: în 2016, la aniversarea celor 300 de ani ai acestei viori faimoase, Museum Ashmolean a permis expunerea viorii în Italia, la Museo Stradivari di Cremona. Cu această ocazie, alături de vioara orginală „Mesia” a fost expusă şi vioara Stradivarius-Vuillaume „Mesia”, aparţinând lui Manrico Padovani, pentru a putea fi comparate şi analizate împreună.

Fragmentul reprezintă o traducere din interviul oferit de Manrico Padovani, publicat aici: https://it.zenit.org/articles/mito-e-mistero-di-stradivari/

Traducere: Dana Alexandra Popa