Numele meu este Mihaela Mîndreci şi sunt terapeut acreditat internaţional în aplicarea profesională a metodei Călătoria®/Journey® de vindecare emoţională, consilier pentru dezvoltare personală şi profesor de mindfulness pentru copii.
Îmi place să învăţ şi sunt mereu nerăbdătoare să studiez modalităţi noi de a relaţiona cu cei dragi şi cu viaţa în general, de a mă apropia de clienţii mei şi de a-i ajuta.
Am pătruns în lumea dezvoltării personale acum 15 ani, punând întrebări, aflând răspunsuri, citind cât de mult se putea literatură pe această temă, apoi religie, psihologie pozitivă, legătura dintre emoţii şi boală, nutriţie, comunicare non-violentă etc.
Începând cu anul 2008 am simţit nevoia de a cunoaşte mai adânc şi profesional aspecte diverse ale dezvoltării personale şi am participat la numeroase cursuri si formări.
În activitatea mea de terapie întâlnesc adulţi şi copii cu care lucrez pentru vindecarea rănilor emoţionale care îi împiedică să trăiască viaţa din plin.
Ce fac eu este să creez spaţiul de care e nevoie în fiecare moment, în aşa fel încât accesul la vindecare şi resursele interioare să aibă loc într-un mod lin şi firesc. Ce se întâmplă este că începând chiar cu ziua următoare, copiii şi adulţii pot să exerseze şi să capete încredere în aceste resurse interioare, asigurându-şi astfel un progres constant şi în felul acesta schimbarea pe care şi-au dorit-o.
Mă face să zâmbesc şi mă inspiră imaginea unui viitor în care copiii învaţă de mici să găsească în interiorul lor acel loc liniştit şi acea voce care are toate resursele emoţionale şi îi ghidează spre cel mai sănătos răspuns în lume.
Acesta este şi motivul iniţierii programului de mindfulness pentru copii pe care îl propun.
Pentru a mă antrena în domeniul mindfulness şi pentru a învăţa cum să predau copiilor aceste abilităţi, am studiat alături de Mindful Schools (USA). Din anul 2007 până în prezent Mindful Schools a antrenat peste 25.000 profesori, educatori, specialişti în domeniul sănătăţii mentale, terapeuţi din peste 100 ţări ale lumii.
Prin intermediul specialiştilor pregătiţi de Mindful Schools, peste 1.5 milioane copii şi adolescenţi din întreaga lume trăiesc astăzi ştiind să fie mindful în viaţa lor.
Pentru referinţe, puteţi intra pe site-ul Mindful Schools USA: www.mindfulschools.org.