La sfârşitul Primului Război Mondial, într-un Paris marcat de dramele cotidianului, Guillaume Apollinaire (1880-1918) a prezentat o piesă de teatru, Mamelele lui Tirsias (24 iunie 1917), calificată chiar de către autor dramă suprarealistă. O piesă care stârneşte hohote de râs, iconoclastă şi ireverenţioasă şi care introduce în limba franceză şi în cultura europeană  un adjectiv inedit suprarealist, -ă. Creaţia lui Apollinaire marchează o ruptură cu convenţiile geniului dramatic şi ilustrează revolta unei generaţii traumatizate de dramele războiului şi care se săturase să lupte pentru idealurile părinţilor.

Iniţial, fascinaţi şi inspiraţi de mişcarea Dada şi de mişcările de avangardă din perioada antebelică – cubism, futurism etc. – André Breton, Paul Éluard, Louis Aragon dau un nou sens cuvântului suprarealist, asociindu-l cu un nou tip de scriitură, automatică. Primul manifest suprarealist, din 1924, deschide vârsta de aur a mişcării, redefinind relaţia artistului cu societatea şi, dintr-o perspectivă mai largă, aspectele marcante ale existenţei umane – relaţia cu puterea/ autoritatea, inconştientul, pulsiunile, erotismul etc.

Greu de definit, dominată de idei, conflicte, schisme şi de autori excentrici, mişcarea suprarealistă surprinde cel mai bine incertitudinile şi transformările unei epoci. Considerate ultimele două mari avangarde europene, Dada şi suprarealiştii, merită  studiaţi dintr-o perspectivă multiplă: estetică şi socială. Proclamând imaginaţia la putere, suprarealiştii şi contemporanii lor au transformat mentalităţile europene, şi-au pus amprenta asupra artei, literaturii şi cinematografiei, iar revolta lor i-a inspirat pe tinerii din mai ’68.

Temele celor trei ateliere sunt:

1. De la Zurich la Paris (1916-1924). Avangarda europeană după război – câteva aspecte. Începuturile mişcării Dada. Tristan Tzara, Marcel Iancu (Janco), Hans Arp, Sophie Tæ. Precursorii de la New York: Marcel Duchamp, Man Ray, Picabia. Întâlnirea cu Breton. Începuturile suprarealismului. Context social şi estetic.

2. Paris (1925-1940). Primul manifest suprarealist. 1925 – prima expoziţie suprarealistă (Arp, Ernst, Klee, Miró, De Chirico, Tanguy). Experimente literare – Breton & co. Reviste suprarealiste şi alte publicaţii. Două scandaluri cinematografice şi doi artişti inclasabili: Salvador Dalí şi Luis Buñuel. Alţi artişti care se asociază curentului: Hans Bellmer, Victor Brauner, Roberto Matta, Wifredo Lam. Câteva implicaţii politice şi sociale.

3. De la Paris la New York (1940-1969) Disoluţia mişcării. Diverse centre suprarealiste. Belgia – René, Mexic – Diego Rivera şi Frida Kahlo. Sârşitul aventurii suprarealiste şi influenţa asupra momentului mai 1969.

Cu o zi înainte de începerea cursului, toţi cei înscrişi (taxa achitată) vor primi  un link, cu ajutorul căruia să acceseze cursul şi instrucţiunile de conectare la Zoom.

Max Ernst, Au Rendez-vous des amis, 1922.

Imaginea de jos a fost preluată de aici:

https://www.wikiart.org/en/max-ernst/a-friends-reunion-1922

Imagine sus – Salvador Dali, Persistenţa memoriei, 1931