Minunatul Târg al Ieşilor este unul dintre cele mai importante oraşe, din punct de vedere economic şi cultural, din România. Este oraşul lui Alecsandri, Eminescu, Creangă, Kogălniceanu sau Spiru Haret.
Iaşiul a fost în secolul al XIX-lea o adevărată capitală culturală, ce a oferit proiecte de valoare care vor trasa o direcţia nouă vieţii intelectuale românesti. Iaşul a fost capitala Moldovei, un oraş istoric, martor la multe evenimente ce au marcat evoluţia ţării. Este oraşul care a găzduit familia regala şi guvernul în timpul primului Război Mondial, după ocuparea Bucureştiului de trupele germane.
Hai la noul eveniment online susţinut de istoricul Anita Sterea, să descoperi împreună cu ea cele mai interesante locuri şi întâmplări din Iaşi. Vom povesti despre patrimonial lăsat de domnitorii şi cărturarii moldoveni, ne minunăm de arhitectura Bisericii Trei Ierarhi, explorăm clădirile monumentale cu arhitectură spectaculoasă, precum Palatul Culturii, Teatrul Naţional, Biblioteca Gheorghe Asachi sau palatul Roznovanu. Descoperim patrimoniul lăsat de comunitatea evreiască în oraş, ne plimbăm prin Copou şi Grădina Botanică.
Catedrala Mitropoliei, Biserica Sf. Nicolae Domnesc, Catedrala romano-catolică şi mânăstirea Golia sunt încă 4 obiective despre care vom discuta în excursia noastră virtuală la Iaşi. Nu uităm să explorăm Casa memorială Mihail Kogălniceanu, muzeul Unirii şi Bojdeuca lui Creangă.
Pe parcursul conferinţei vom folosi imagini de arhivă şi imagini contemporane.
Cu o zi înainte de începerea cursului, toţi cei înscrişi (taxa achitată) vor primi un link, cu ajutorul căruia să acceseze cursul şi instrucţiunile de conectare la Zoom.
foto: https://bit.ly/3iTPBT3