Te invităm la „Clubul de mindfulness – practica prezentului”, locul unde iubitorii de practică mindfulness îşi dau întâlnire. Cea care te va însoţi în continuarea călătoriei tale personale de explorare şi dezvoltare este Mihaela Mîndreci, profesor acreditat de mindfulness.
Fie că ai luat parte la unul dintre atelierele de mindfulness de la fundaţie, fie că ai învăţat în altă parte bazele şi practica mindfulness sau a altei forme de meditaţie, dacă vrei să rămâi în contact cu subiectul mindfulness, dacă vrei să practici într-un mod organizat şi într-un cadru în care cu toţii vorbim şi înţelegem „aceeaşi limbă”, dacă vrei să faci parte dintr-o comunitate care împărtăşeşte acelaşi scop, atunci te afli în locul potrivit şi îţi urez bun venit!
Clubul are scopul de a practica meditaţia mindfulness şi de a dezbate subiecte de interes legate de neuroştiinţă, mindfulness, inteligenţă emoţională, rezilienţă, compasiune sau alte subiecte asemănătoare pe care tu, ca participant, le poţi solicita de la o sesiune la alta.
Nu în ultimul rând, vom aduce sub lupă situaţii concrete în care suntem „apăsaţi pe butoane” în viaţa de zi cu zi şi vom explora căi alternative de răspuns la acestea, folosind tehnicile de mindfulness învăţate şi practicate. Totul este gândit pentru a consolida comportamentul şi atitudinea mindful în viaţa noastră de zi cu zi.
Întâlnirile vor avea loc în fiecare seară de marţi şi-ţi vei putea prelungi abonamentul la club după fiecare modul de 4 întâlniri.
Cu o zi înainte de începerea cursului, toţi cei înscrişi (taxa achitată) vor primi un link, cu ajutorul căruia să acceseze cursul şi instrucţiunile de conectare la Zoom.
foto: pexels.com