De ce „exercitii”?
Cele cinci ateliere vor urmari in primul rand familiarizarea cu arhitectura prin situarea ei in orizontul culturii generale, prilejuind initierea si orientarea in lumea formelor construite, dintr-o perspectiva istorica si teoretica.
„Exercitiul de arhitectura” isi propune insa ceva mai mult: pe de o parte intalnirea cu gandirea de tip arhitectural, care inseamna deprindere cu logica, discernamantul, coerenta; pe de alta parte, intalnirea, imposibil de definit, cu muza.
Despre ce vom vorbi, ce vom privi
In centrul intalnirilor noastre vom aseza forma arhitecturala, recunoscandu-i puterea de fascinatie. Toate discutiile vor avea drept suport imaginea. Privind insa, exercitiul este de a invata sa recunoastem acele forme care poarta in ele emotii, idei, credinte, cunostinte sau viziuni. Odata cu ele, ii vom descoperi pe autori, continuatorii inspirati ai marelui proiect neterminat al creatiei.
Ne vom preocupa exclusiv de edificiul care traieste, care prin natura lui este sau sublim sau hidos, care este personal si irepetabil. Si vom afla ca frumosul exista si ca el tine dintotdeauna de misterul arhitecturii.
De aceea, prima intalnire ne va reaminti tuturor ca arhitectura a fost privita odinioara ca „arta a artelor si stiinta a stiintelor” de catre cei mai invatati oameni. Ca se poate scrie o istorie a cautarii neincetate si necesare a formei perfecte. Vom afla ce credeau romanii despre firmitas-utilitas-venustas si ce s-a intamplat cu credinta lor in supermodernism.
Urmatoarele ateliere vor fi dedicate intelegerii formei din trei perspective diferite: spatiu, context si reprezentare. Vom face incursiuni in lumea acestor concepte, alegand drept punct de plecare nasterea arhitecturii moderne. Vom vedea cum structura gotica proroceste sfarsitul unei lumi, ca o casa nu se poate construi oriunde si oricum si de ce s-au incapatanat atatea secole constructorii sa aseza cupola peste bazilica.
In ultimul atelier ne vom lua ramas bun de la geometria solidului, volumul platonic, tectonica si proportii, abandonandu-ne temei dematerializarii in arhitectura odata cu Palatul de Cristal de la 1850 si pierzandu-ne, pana astazi, in sticla, abur si lumina…
- Varstele si ambitiile arhitecturii
- Spatiu. Spargerea cutiei si „bucuriile esentiale”
- Context. Loc sau amplasament?
- Reprezentare. Cum a murit ornamentul
Palatul de cristal