Povestea unor autoportrete celebre. Cum s-a elaborat imaginea artistului?
 

Cursul are loc online.

Vă invităm să descoperim împreună o serie de autoportrete celebre, dar şi unele enigmatice, pline de întrebări şi sensuri greu de descifrat.

În a doua jumătate a secolului al XV-lea un gen nou îşi face apariţia în arta europeană: autoportretul. Dacă pentru privitorul de astăzi, obişnuit cu moda selfie-urilor şi frenezia reţelelor de socializare, autoportretul nu pare o adevărată revoluţie, pentru oamenii Renaşterii el marchează o metamorfoză socială, intelectuală şi estetică.

Studiind istoria unor autoportrete mitice, vedem, de fapt, evoluţia mentalităţilor europene referitoare la individ, la ideea de reprezentare, la locul artistului în societate şi la apariţia colecţiilor de artă.

De la artizanul (artifex) medieval se face trecerea la artistul care îşi afirmă plin de siguranţă şi mândrie nu doar capacităţile tehnice, ci şi pe cele intelectuale. Autoportretul se supune nenumăratelor reguli şi concepţii intelectuale şi sociale, având scopul să demonstreze îndemânarea celui care îl realizează, dar şi să contribuie la glorificarea persoanei artistului.

De-a lungul secolelor, profitând de progresul tehnic reprezentat de oglinda de sticlă, artiştii au aşternut pe panouri de lemn sau pe pânză adevărate istorii umane, pline de detalii oficiale şi personale, de glorie sau de melancolie, de interese financiare sau de exerciţii de introspecţie. Ironice sau elegante, adevărate meditaţii despre elaborarea unui tablou, dar şi despre destinul unui anumit personaj într-o epocă anume, autoportretele lui Jean Fouquet, Benozzo Gozzoli, Dürer, Caravaggio, Rembrandt, van Gogh sau Frida Kahlo spun povestea unui artist şi a unei epoci.

Temele celor trei întâlniri sunt:

1. Autoportretul în Antichitate, percepţii şi interdicţii. De la artifex la artistul Renaşterii. Autoportrete ascunse (in assistenza). Şcoala florentină şi şcoala flamandă. Autoportrete cu teme istorico-religioase. Sfântul Luca pictând-o pe Fecioară – un prototip de reprezentare. Artistul comentator şi moralist.

2. Când şi cum se elaborează mitul artistului? Autoportretul din profil şi din faţă. Artistul şi instrumentele de lucru – reprezentarea capacităţilor tehnice şi intelectuale. Artistul privindu-se în oglindă. Tabloul în tablou şi tema dublului.

3. Autoportretul, viaţa, dramele şi pasiunile artistului. Autoportretul este o autobiografie? Câteva studii de caz celebre: Rembrandt, Courbet, van Gogh, Kahlo. Autoportretul şi mitul lui Narcis – Egon Schiele şi Salvador Dalí. Dispariţia/negarea imaginii creatorului.

Cu o zi înainte de începerea cursului, toţi cei înscrişi (taxa achitată) vor primi  un link, cu ajutorul căruia să acceseze cursul şi instrucţiunile de conectare la Zoom.

Colaj – autoportrete celebre.


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!