Florin Şerban
 

Florin Şerban a studiat Filosofia la Cluj, apoi a absolvit un Master în Filosofia Culturii şi Hermeneutică. După acestea, a terminat regia de film la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică şi, în urma unei burse, în următorii cinci ani, a studiat regia de film la nivel de Master la una din cele mai prestigioase universităţi din Statele Unite, Columbia University din New York.

Acolo, a studiat actoria cu Philipp Seymour Hoffman (Oscar în 2005 pentru rolul din Capote), Daniel Day Lewis (3 Oscaruri, pentru rolurile din My Left Foot, There Will be Blood, Lincoln), regia cu David Lynch (Oscar în 2020), Bruno Dumont (4 premii la Cannes), Eric Mendelsohn (2 premii Sundance), iar scenaristica cu Adam Brooks (Sundance pentru Almost you).

I-a fost asistent la cursul de teoria filmului la Columbia University lui Andrew Sarris, cel mai important critic de film american. Florin Şerban a debutat ca regizor în competiţia oficială la Festivalul Internaţional de la Berlin cu lung-metrajul Eu când vreau să fluier, fluier şi a obţinut Marele Premiu al Juriului şi premiul Alfred Bauer pentru inovaţie în cinema.

Au urmat lung-metrajele BOX, Dragoste 1. Câine, Dragoste 2. America şi peste 40 de premii la festivaluri internaţionale de film. În prezent, Florin  lucrează ca producător, scenarist şi regizor la Fantascope Films şi ca profesor de actorie la Scoala de Actorie.


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!