Alin Comşa este cofondator al unor companii de training & formare profesională în domeniile leadership, coaching etc., precum şi fondator al Institutului de Management al Artei – Artmark, instituţie de educaţie şi formare profesională în domeniul artei. Este lector în cadrul Institutului Bancar Român – Bucureşti – catedra Formarea Formatorilor.
Ca doctorand în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), se specializează în educaţie estetică. Este licenţiat în comunicare socială şi relaţii publice şi a absolvit un program de masterat în marketingul serviciilor. De asemenea, Alin este specialist în activitatea de coaching, având o experienţă de peste 25 ani ca formator. Specialist în relaţii publice şi comunicare, pasionat de tot ce poate cuprinde domeniul educaţiei şi învăţarea, Alin foloseşte în training experienţa de business acumulată în 20 de ani de activitate în domeniul vânzărilor.
În cursurile sale introduce informaţii din cele mai diverse domenii – management, vânzări, artă şi cultură, NLP, comunicare, inteligenţă emoţională, istorie sau filozofie. Expunerile sale sunt creative şi inedite, construite în aşa fel încât informaţiile livrate să fie practice şi uşor de aplicat atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională. Alin Comşa este convins că pentru fiecare om esenţa învăţării este găsirea unui sens în propria viaţă.
Alin Comşa
- licenţiat în psihologie
- specialist în comunicare şi relaţii publice
- TED x Speaker
- peste 25 de ani de experienţă în training, formare profesională şi managementul echipelor
- peste 15 ani de experienţă în NLP coaching