Alina Marin (Mălina)
 

Sunt psihoterapeut format în Analiză Tranzacţională şi trainer certificat în Process Communication Model şi Emotional Assertiveness. Simt că sunt în locul potrivit pentru a crea spaţii safe şi a facilita procese de autocunoaştere şi schimbare prin empatie, susţinere, umor şi obiectivitate.

Drumul, însă, a fost unul cu ocol. Am făcut iniţial Academia de Poliţie, către care m-am îndreptat din dorinţa de a deveni profiler, sau criminalist, îmi imaginam că voi merge în penitenciar să intervievez deţinuţi şi să le conturez profilul psihologic. Activitatea s-a aşezat de aşa natură, încât am avut atribuţii de analiză operaţională şi strategică. Rolul meu era să fiu atentă la detalii, să identific pattern-uri, să înţeleg şi să integrez informaţii disparate în imaginea de ansamblu, formulând în acest sens predicţii. M-a ajutat mult acest rol în rafinarea gândirii critice şi obţinerea lejerităţii de a naviga între nivelul micro şi nivelul macro cu privire la poveştile clienţilor din terapie şi diversele formate de cursuri sau programe de dezvoltare personală pe care le facilitez.

Psihologia a fost mereu un punct de atracţie pentru mine, aşa că am urmat un master în Psihologie Aplicată în Domeniul Securităţii Naţionale, după care m-am convins că vreau să fac şi Facultatea de Psihologie ca să profesez oficial, ceea ce am şi făcut. Între timp, am descoperit Process Communication Model, care a fost un eye opener pentru mine. Pentru prima dată, mi-a devenit foarte clar cât de mult propriile percepţii ne determină realitatea şi cum putem avea senzaţia că este foarte evident ce am comunicat dar, la persoana din faţă, prin propriile filtre, mesajul să ajungă cel puţin diferit decât intenţia sau conţinutul pe care le-am gândit. Mi-a fost de folos atunci să înţeleg că fiecare avem propria poveste de viaţă şi propriile filtre şi mecanisme prin care facem sens din ce se întâmplă în jur. Am un interes viu din a descoperi cum funcţionăm aşa că mă documentez continuu, fie prin cursuri de formare, fie prin materiale de studiu, astfel că am cunoştinţe despre:

  • Coaching de carieră
  • Coaching for performance
  • Analiză comportamentală şi Criminal Profiling
  • Identificarea şi interpretarea microexpresiilor faciale
  • Teoria Polivagală
  • Positive Intelligence
  • Compassionate inquiry
  • Internal Family Systems

De aproape 2 ani, particip la cursuri de teatru de improvizaţie care îmi oferă, de asemenea, insight-uri valoroase despre propria dinamică internă, dar şi despre interacţiunile cu ceilalţi. Cred că toate contextele de viaţă sunt importante şi relevante în devenirea noastră şi că pot contribui la o abordare cât mai complexă. Astfel, în toate programele pe care le livrez, am grijă ca flow-ul să fie unul experienţial, în care participanţii să pună în aplicare conceptele iar informaţia teoretică să ofere cadrul pe care se aşează momentele lor de „aha”.


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!