Aristotel – Etica nicomahică

Cu scopul de a oferi un ghid despre cum ne putem trăi viaţa în modul cel mai bun, Aristotel a scris „Etica nicomahică” – un tratat de morală, de filosofie practică, legat întrucâtva de „Despre suflet” şi de „Politica”, celelalte două cărţi din corpusul aristotelic cu care „Etica” sa se înrudeşte îndeaproape.

De ce ar fi relevantă „Etica nicomahică” astăzi? Întrebarea aceasta trebuie să vină împreună cu alta: de ce e relevantă etica oricum? Ne vom asigura că „Etica nicomahică” este una dintre cărţile de căpătîi ale culturii europene. Nu e vorba doar de cultură filosofică, ci de sensul cel mai larg (şi, în acelaşi timp, mai profund) al umanităţii din noi.

Virtutea este, pentru Aristotel, un obicei al excelenţei. E posibil să sune pretenţios această cerinţă – a căuta să fim în cea mai bună formă. E evident că tracasarea cotidiană nu ne lasă loc pentru desfăşurarea excelenţei de care suntem capabili. În acest sens recomandările lui Aristotel se transformă într-o metodă de filosofie practică.

În ce constă metoda? În căutarea stăruitoare şi lucidă a unei căi de mijloc. Buna măsură a înţelepciunii practice care va uşura înţelegerea comportamentului potrivit pe care ar trebui să-l adoptăm.

Cele patru întâlniri vor fi dedicate celor patru virtuţi cardinale: curajul, cumpătarea, dreptatea şi prudenţa. Din definirea lor vor porni firele ce vor ţese echilibrul sufletului în lume şi acest proces merită descris amănunţit. Prin interactivitate, vom încerca să abilităm teoria aristotelică cu ajutorul unor exemple concrete extrase din viaţa de zi cu zi.

Teme propuse:

1. Curajul – acţiune în spiritul generozităţii, călăuzit de cauze corecte.
2. Cumpătarea – moderaţia, aflarea în cumpănire ca expresie a gândirii lucrurilor şi echilibru statornic.
3. Virtuţile practice – mărinimia, blândeţea, spiritul dreptăţii.
4. Virtuţile intelectuale – înţelegerea, înţelepciunea, cunoaşterea.

Imagine: fragment din „Şcoala din Atena” – Rafael