Prin atelier filosofic înţeleg o metodă de lucru cu textul. O metodă prin care textul e sondat în mod direct şi spontan la diferite niveluri. Nu foarte departe de un studiu academic, dar nici tocmai o expoziţie convenţională, atelierul este un loc al lucrării, un spaţiu al întâlnirii cu un autor şi ideile sale.
Propun acest atelier „Platon” cu ambiţia de a-l integra în „conversaţia neîntreruptă” de care pomeneşte la un moment dat Leo Strauss. Această conversaţie înlănţuită prin care se transmite, chiar după vorbele lui Platon, ceea ce este mai de preţ (to timiotaton), are rolul de a reconfirma de fiecare dată coordonatele cele mai sigure ale întregii existenţe umane.
Trecând prin câteva concepte esenţiale din aceste dialoguri, avem fără îndoială ocazia să redescoperim acea înţelegere care face posibilă viaţa desăvârşită.
Temele întâlnirilor urmăresc succesiunea cronologică a ultimelor zile ale lui Socrate, de la acuzare (Euthyphron) până la executarea sentinţei (Phaidon).
1. Euthyphron – despre ironia socratică
2. Apărarea lui Socrate – despre dreptate şi nedreptate
3. Criton – despre legi şi respectarea lor
4. Phaidon (1) – despre suflet, natura şi persistenţa acestuia
5. Phaidon (2) – argumentele pentru nemurirea sufletului
Cu o zi înainte de începerea cursului, toţi cei înscrişi (taxa achitată) vor primi un link, cu ajutorul căruia să acceseze cursul şi instrucţiunile de conectare la Zoom.
imagine: „Moartea lui Socrate”, pictură de Jacques-Louis David