Cabaretele «Alhambra», «Moulin Rouge» sau varieteul «Salata», apoi teatrele de vară «Iunion», «Oteteleşanu» sau «Blanduzia» jupânului Stavri, grădinile «Raşca», «Belvedere» sau «Heliade», cinematografele «Select», «Trianon» sau «Lux», multe dintre ele cu săli de biliard şi popice dar mai ales programe de divertisment care animau viaţa nocturnă a orăşenilor de oriunde ar fi fost ei dar care au ales să vină la Bucureşti.

Divertismentul nocturn ca prelungire şi variaţie a diurnului, mai riguros cu moravurile şi mai intolerant cu deviaţiile ludicului, explodat după primul război mondial, chiar din anii foarte tulburi 1917-1919.

Cabaretele deveniseră cuiburi de spionaj internaţional şi mijloc de racolare a fetelor frumoase, care sub masca unui spectacol de varieteu aveau şi alte misiuni de care vechea Românie s-a folosit până dincolo de anii 1940.

Dincolo de acest aspect, divertismentul a însemnat şi cultură veritabilă dacă este să amintim aici compania teatrului «Cărăbuş» înfiinţat de Constantin Tănase tot după marele război.

Bucureştiul de azi a pierdut cultura veritabilă a cabaretului de calitate, a teatrului de varieteu moşit de numeroasele grădini de vară, vechi de o sută de ani deja în anii interbelicului. Divertismentul s-a furişat după 1947 în sălile de teatru, uşor de manevrat ideologic, iar apoi, cinematograful, adevărat mijloc de re-formatare ideologico-culturală a noilor generaţii de după 1950. Este vorba de controlul absolut şi cenzurat al filmelor şi stectacolelor, care s-au derulat timp de 50 de ani, în opoziţie cu libertatea de expresie şi de marketing a divertismentului, foarte apreciată de impresarii noştrii interbelici şi antebelici.

Vom călători cu ajutorul unor întâmplări foarte vechi însă deloc uitate prin dispărutele cabarete, teatre de varieteu sau grădini de vară, cu obiceiurile şi istoriile lor.