Caiete, cărţi şi ghiozdane – Rechizite pentru copiii de la Centrul de zi Sfânta Sofia
 

Ce zici, ne unim forţele zilele astea şi le facem o bucurie de început de şcoală copiilor de la Centrul de zi Sfânta Sofia, din Bucureşti? E nevoie de rechizite: caiete, creioane, ghiozdane, culori, cărţi sau albume pentru copii, dar şi de echipament sportiv pentru fete şi băieţi cu vârste între 6 şi 14 ani.

Poţi aduce la Fundaţia Calea Victoriei lucrurile pe care vrei să le donezi, până vineri, 9 septembrie, iar noi vom avea grijă ca luni, când începe şcoala, darurile tale să ajungă la cei mici.

La Centrul de zi Sfânta Sofia se joacă, primesc ajutor la teme, consiliere psihologică şi hrană 36 de copii din familii defavorizate. Aminteşte-ţi care erau obiectele de care aveai nevoie sau care te bucurau cel mai mult atunci când începea şcoala, apoi imaginează-ţi cum ar fi fost prima zi de şcoală dacă n-ai fi avut nici măcar un ghiozdan, un penar şi un caiet.

Fundaţia Calea Victoriei colaborează din 2011 cu acest centru de zi, timp în care am oferit copiilor cursuri de actorie, scriere creativă, arte plastice, vorbire în public şi astronomie, am încurajat studenţi şi adulţi să devină voluntari ai centrului şi am reuşit, cu ajutorul cursanţilor, să le facem în fiecare toamnă începutul de an şcolar mai frumos.

Fii alături de noi anul acesta şi citeşte unde şi când poţi aduce rechizitele pe care vrei să le dăruieşti:

Program de colectare a rechizitelor şi cărţilor:

L-V: 09.30-20.30; din 29 august până pe 8 septembrie.

Adresa: Fundaţia Calea Victoriei, str. Popa Soare nr. 40, et. 1

Pentru detalii: [email protected]; Tel: 0735 863 846


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!