Vă invităm la conferinţa Calea Victoriei – o călătorie virtuală în Bucureştiul interbelic, unde istoricul Anita Sterea ne va încânta cu poveşti fascinante şi fotografii de epocă ce dezvăluie lumea Bucureştiului interbelic.
Iniţial Podul Mogoşoaiei – ulterior Calea Victoriei – era una din cele mai vechi străzi din Capitală, unde în secolul al XIX-lea se găseau casele şi palatele celor mai importante familii din Bucureşti. Pe aceeaşi stradă, pe lângă casele private, găsim şi instituţii de cultură sau instituţii publice. În perioada interbelică, Calea Victoriei devine loc de promenadă pentru toate categoriile sociale. Strada se transformă într-un spaţiu aglomerat, elegant, dar şi pestriţ (vezi foto – Calea Victoriei).
Intelectualii vremii, scriitori sau artişti, au trăit şi au scris despre atmosfera cosmopolită de pe fostul Pod al Mogoşoaiei, luând deseori pulsul orasului şi privind trecătorii dinspre celebra Casă Capşa.
Veţi afla istoriile mai puţin cunoscute despre clădirile emblematice de pe Podul Mogoşoaiei – Palatul Cantacuzino, Palatul Ghika-Grădişteanu, Academia Română, Palatul Regal, Ateneul, Cercul Militar Naţional – precum şi poveştile pline de farmec ale unor personalităţi excepţionale ce şi-au legat existenţa de aceste locuri – George Enescu, Maria Tănase, Guţă Vernescu, Nicolae Iorga, Regele Carol I, Regina Maria şi alţii.
În această călătorie virtuală poveştile vor fi susţinute de frumoase fotografii din epocă, care vor reface traseul nostru imaginar de la Piaţa Victoriei până la capătul Căii Victoriei. Călătoria noastră în timp, în care vom afla secretele unor clădiri încă vii sau ale unor palate dispărute, se va încheia pe stradă pe care se afla Biserica Stavropoleos şi Carul cu Bere.