În centrul simbolic al plafonului Capelei Sixtine, Michelangelo a pictat „Facerea lui Adam”. Reprezentare celor două degete care aproape se ating este una dintre cele mai cunoscute (şi puternice) imagini din istoria umanităţii. Între indexul Creatorului şi cel al creaturii sale este o falie abia sesizabilă şi totuşi infinită. Care este sensul acestei imagini?

Pe peretele altarului, câteva decenii mai târziu, acelaşi artist a pictat probabil cea mai înfricoşătoare „Judecată de Apoi”. Undeva, în zona centrală a peretelui, Sfântul Bartolomeu, martirizat prin jupuire, îşi ţine pielea în mâini. Potrivit unei interpretări chestionabile, fizionomia sfântului împrumută trăsăturile celui mai necruţător critic al artistului (Pietro Aretino); chipul „carcasei” de piele, fără nici un dubiu, este însă un autoportret. În aceeaşi frescă, în colţul din dreapta jos, cu înfăţişarea hâdă a lui Minos – judecătorul sufletelor în infern – este pictat un alt personaj al epocii: Biagio da Cesena, maestrul de ceremonii al Papei, imortalizat astfel întrucât îndrăznise să condamne nuditatea personajelor pictate de Michelangelo. Care să fie tâlcul acestor transferuri de identitate?

***

Capela Sixtină, unul dintre cele mai spectaculoase repozitorii din întreaga istorie (şi geografie) a artei, a fost pictată de-a lungul a şase decenii (1481-1541). Succesiunea celor trei etape ale realizării decoraţiilor în frescă marchează, totodată, înlănţuirea celor trei vârste ale Renaşterii (timpurie, matură şi târzie).

Mai întâi, în anii 1481-82, a fost ciclul de fresce – cu scene din Vechiul şi Noul Testament – realizate de cei mai străluciţi pictori italieni ai vremii: Sandro Botticelli, Domenico Ghirlandajo, Pietro Perugino, Pinturicchio, Luca Signorelli. A urmat, apoi, în intervalul 1508-12, eroica luptă a lui Michelangelo cu bolta capelei, încununată de cel mai îndrăzneţ program iconografic din modernitatea timpurie, cu un foarte complex – şi personal – substrat teologic. În fine, în anii 1535-41, tot Michelangelo pictează fresca judecăţii finale, mărturie a unei noi epoci istorice (declanşarea Reformei religioase) şi a unei etape de acute tribulaţii de ordin spiritual.

***

Acestă conferinţă este o invitaţie la contemplarea şi descifrarea Capelei Sixtine ca întreg. La capătul unui periplu în imaginarul şi arta Renaşterii, vom căpăta o imagine mai adecvată despre complementaritatea dintre cele trei etape disparate, despre geniul lui Michelangelo, subtilitatea, anvergura şi locul acestor fresce în istoria artei, precum şi despre impactul lor, direct sau indirect, asupra epocii.