Este deja retorică: „Domle, cum a nimerit-o, Caragiale! Genial!” Ce se ascunde în spatele acestei afirmaţii, devenită clişeu social?

1. Caragiale a pus o ştampilă durabilă unei Românii care are aceeaşi atitudine ca Farfuridi „ din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale… Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis!”

2. Societatea reacţionează în mod repetat, în acelaşi fel, indiferentă la înnoiri şi atunci ne face să apelăm tot la eternul Caragiale spre a ne primi doza de „haz de necaz”.

3. Noi înşine suntem implicaţi într-un „lanţ al slăbiciunilor” şi atunci simţim nevoia să ne asumăm un rol distinct. Vrând să fim altfel, ne mulţumim să alegem între Caţavencu şi Trahanache, între „mare pişicher” şi „stimabilul prezident” care ştie să le potrivească şi-n folosul onoarei familiei sale, şi-n folosul partidului şi-n folosul comunităţii.

Abordarea pe care v-o propunem depăşeşte aceste observaţii imediate, entuziasmante. Vom încerca să analizăm resorturile reale ale lumii oglindite în opera lui Caragiale. Credem că o explicaţie coerentă a iluziilor noastre privind contemporaneitatea lui Caragiale o descoperim în analiza instituţiilor vremii zugrăvite de I.L. Caragiale şi în raporturile reale dintre politică şi „delicatesuri”: economie, societate civilă, grad de cultură.

Demersul nostru arată că o operă literară, inclusiv a lui I.L. Caragiale, trebuie să aibă şi o funcţie socială, nu poate rămâne la infinit doar o „oglindă a societăţii”, ori o „abordare genială”, explicaţii ale unei mitologii speciale.

Vă invităm, astfel, la un „joc, cu multiple strategii” pentru a decripta o simplă afirmaţie mereu la modă: „Caragiale, contemporanul nostru”.

 foto: I.L. Caragiale si Alexandru Davila