Între tăcerea oralităţii şi vocea scriiturii
A citi nu a fost întotdeauna o experienţă tăcută şi solitară, aşa cum nici oralitatea nu a fost cu totul situată în afara scrierii şi lecturii. Există în casele şi în universul ţăranilor vechii culturi un obiect pe care nu ne prea aşteptăm să-l găsim acolo. Cartea. Iar această prezenţă nu este chiar atât de recentă pe cât ne-am închipui la prima vedere. Nici pe atât de neutră încât să o ignorăm, persistând în stereotipul referitor la ţăranii analfabeţi şi cu totul orali, creatori ai unei culturi statice, orientată doar spre sine, golită de orice prezenţă livrescă.
În secolul al XVII-lea existau deja şi la noi cărţi citite cu glas tare de către un cunoscător de slove şi ascultate şi comentate de grupurile adunate la şezători sau hramuri, povestite şi repovestite mai apoi, iubite şi respectate, lăsate moştenire urmaşilor, păstrate lângă icoană ori protejate prin blesteme împotriva hoţilor. Religioase, laice, aventuroase, mistice, de prevestire, magice, pilduitoare sau vesele, şi-au lăsat amprenta asupra povestirilor populare de atunci şi de astăzi, asupra fantasticului, a artei, culturii şi imaginarului modern şi, mai cu seamă asupra felului în care ne imaginăm lumea, pe noi înşine şi pe ceilalţi în anul 2015.
Veţi rămâne surprinşi de diversitatea şi amploarea subiectelor de discuţie, dintre care am ales doar câteva:
1. Cum erau scrise, desenate, citite, ascultate şi privite vechile texte, într-o vreme în care nu existau drepturi de autor şi nici prea mulţi ştiutori de carte.
2. Alexăndria. O istorie fabuloasă despre cum a cucerit Alexandru Macedon lumea, a ajuns la Rai şi despre cum a murit. Fântânile din care a băut apă şi urmele copitelor calului său păstrate până în zilele noastre.
3. Celelalte tărâmuri, cosmografii şi viziuni.
4. Cerul, podoabele lui şi alte soiuri de prevestiri.
5. Scrieri care nu trebuiau citite ci doar avute.
Despre toate acestea vom vorbi nu doar din cărţi, ci şi din tradiţia folclorică.
…
Ilustratie de Madalina Andronic – din cartea Zana Zorilor, editura Vellant