Ca să protejăm orașul e important să îi cunoaștem istoria și patrimoniul, să descoperim poveștile oamenilor de demult și clădirile spectaculoase care încă există.

Ne place să ducem mai departe poveștile celor mai importante străzi și case de patrimoniu din capitală, precum și întâmplările personalităților și artiștilor care au trăit aici sau au vizitat Bucureștiul. Prima noastră expediție culturală a avut loc în vara anului 2008, în compania doamnei Georgeta Filitti, în cadrul cursului Povestile Bucurestiului si Calea Victoriei, când ne-am plimbat prin centrul vechi, aflat atunci în șantier.

În primavara anului 2009 am început plimbările de sâmbătă pe Calea Victoriei, Kiseleff, zona Ioanid si Blvd Magheru în compania tinerilor istorici Anita Sterea și Victor Grecu, reluate periodic, la care au participat atât oameni din capitală cât și din alte orașe sau din alte țări.

La aceste expediții culturale se adaugă conferințele doamnei G.Filitti despre istoria orașului, precum și Balul Bucureștiului Interbelic, a cărei primă ediție a avut loc în 27 mai 2010 la Palatul Cercului Militar Național.

Pentru tururi personalizate: grup de prieteni, team building, tur ghidat în limba engleză sau franceză, te rugăm să le scrii colegelor de la [email protected].

cartierul evreiesc

Descoperă Cartierul Evreiesc – tur ghidat prin Bucureşti

Bucureştiul a avut una din cele mai importante comunităţi evreieşti din estul Europei. În perioada interbelică, populaţia evreiască reprezenta aproximativ 10% din populaţia bucureşteană. Evenimentele din timpul celui de-al doilea război mondial, precum şi emigrarea spre Israel din [...]
luna bucurestilor 2016

Luna Bucurestilor, editia a VI-a, 2016

Fundatia Calea Victoriei te invită să te bucuri in perioada 9 mai - 9 iunie, la festivalul LUNA BUCURESTILOR editia a VI-a, de comorile culturale ale orasului: poveşti şi ȋntâmplări cu haz din istoria sa, clădiri de patrimoniu emblematice, muzica, filme clasice si filme documentare noi, [...]

Istoria românilor 5: Secolul fanariot

Una dintre cele mai controversate perioade din istoria noastră rămâne, fără îndoială, cea a domniilor fanariote. A fost soluţia adoptată de Poarta Otomană în faţa trădării explicite a domnilor români C. Brâncoveanu şi D. Cantemir. Cei aleşi, funcţionari superiori ai Imperiului, [...]

Români care au schimbat lumea: REGINA MARIA, diplomatia desăvârşită

Socotită încă din adolescenţă una dintre cele mai frumoase prinţese din Europa, Maria de Marea Britanie şi Irlanda ajunge în 1892 la Bucureşti ca soţie a principelui moştenitor Ferdinand. Cu acea tărie de caracter a majorităţii englezoaicelor, ea biruie discordanţa între educaţia, [...]

Povestea Reginei Maria – eveniment cu istoricul G. Filitti

Vă invităm sâmbătă, în 14 noiembrie, de la 11.00, la o conferință savuroasă cu istoricul Georgeta Filitti, despre personalitatea remarcabilă a reginei Maria, probabil cel mai iubit și admirat personaj feminin din istoria noastră recentă. Povestea Reginei Maria va fi spusă, cu mult [...]

Descoperă zona Parcul Carol – Filaret

Vă invităm la o nouă expediție culturală în timp și spațiu, de data aceasta în zona Parcului Carol – Filaret. În 1906 se celebrau 40 de ani de domnie a Regelui Carol I, precum și 25 de ani de la proclamarea Regatului. Pentru a sărbători acest jubileu, autoritățile române au [...]

Luna Bucurestilor editia a V-a / 9 mai – 9 iunie

Va invitam intre 9 mai – 9 iunie la a V-a editie a Festivalului “Luna Bucurestilor 2015”, organizat de Fundatia Calea Victoriei - sub Inaltul Patronaj al Principesei Margaretei. Sunt asteptati bucuresteni de toate varstele, dar si vizitatori care se afla in capitala, sa se bucure de diverse [...]
istoria bucurestiului grand hotel continental

Hanuri şi Hoteluri celebre din Bucureştiul de altădată

LA ACEST EVENIMENT NU MAI SUNT LOCURI. Vă invităm sâmbătă, 15 februarie, de la 11:00 la un nou eveniment cu istoricul Georgeta Filitti, în elegantul spațiu al Grand Hotel Continental, una dintre cele mai frumoase clădiri de pe Calea Victoriei, clasată ca monument istoric, cândva centrul [...]

Invata sa distingi stiluri: o plimbare arhitecturala prin Bucuresti

Pentru a intelege arhitectura unui loc si pentru a fi capabil sa gasesti frumusetea ascunsa a fiecarei cladiri, sarmul unui monument, armonia unei piete trebuie sa inveti sa privesti. Invata sa distingi stiluri – o plimbare arhitecturala prin Bucuresti este o prezentare care urmareste sa ofere [...]

Maruca Cantacuzino si George Enescu: Printesa si Muzicianul

LA ACEST EVENIMENT NU MAI SUNT LOCURI. Va invitam in 14 martie, de la ora 11:00, la Palatul Cantacuzino, sa aflam povestea tumultoasa a unui cuplu celebru - Maruca Cantacuzino si George Enescu, spusa de istoricul Georgeta Filitti. "Între marii români cu care ne mândrim, George Enescu ocupă un [...]

Povestea Reginei Maria, la Palatul Cotroceni

NU MAI SUNT LOCURI la acest eveniment. Va invitam in 14 februarie la Palatul Cotroceni la un eveniment cu istoricul Georgeta Filitti. Istoria României este ilustrată de numeroase personalităţi. Un loc aparte îl ocupă o prinţesă de Marea Britanie şi Irlanda, ajunsă regina ţării, care [...]
georgeta filitti bucurestiul grecesc

Bucurestiul grecesc: Familii, monumente si intamplari memorabile

Vă invităm la o discuţie despre grecii trăitori în Bucureşti de la 1453 - căderea Constantinopolului sub turci - până azi, pe marginea cărţii doamnei Georgeta Filitti, BUCUREŞTIUL GRECESC. Oraş cosmopolit încă de la întemeiere, Bucureştiul i-a găzduit pe greci cu generozitate. [...]

Bucurestiul vazut de scriitori celebri, cu Dan C. Mihailescu si G. Filitti

Va invitam simbata, 25 octombrie, de la 11:00, la un dialog intre doi povestitori fermecatori, doamna Georgeta Filitti si domnul Dan C. Mihailescu, care ne vor dezvalui Bucurestiul asa cum este vazut de citiva scriitori celebri care au trait in acest oras al contrastelor si  al nostalgiilor. La [...]

Descoperă Zona Grădinii Cişmigiu – Tur ghidat prin Bucureşti

*La acest eveniment nu mai sunt locuri. „Taste the City with SLooP LemOnia, București - cel mai surprinzător oraș”! Cine a spus că Bucureştiul este un oraş plictisitor cu siguranţă nu a avut timp să-l cunoască! De câte ori nu ai fost surprins de o clădire frumoasă, de o [...]

Balul Bucurestiului Interbelic si Luna Bucurestilor 2014

Va invitam joi 22 mai, de la ora 20.00, la Balul Bucurestiului Interbelic, editia a V-a, eveniment retro intrat in traditia manifestarilor culturale din capitala, gazduit de unul dintre cele mai frumoase palate de pe Calea Victoriei – Cercul Militar National.  Incepind din acest an sintem onorati [...]