Numele lui Piotri Ilici Ceaikovski se poate regăsi pe o listă foarte scurtă şi care îl plasează într-o companie selectă: Mozart, Monteverdi, Verdi etc. Este vorba desigur despre compozitorii care au avut un har aparte de a construi melodii memorabile, linii pe care le poţi reţine încă de la prima audiţie şi pe care le vei păstra cu tine până la sfârşitul vieţii.

Şi dacă acesta nu vi se pare a fi motiv suficient pentru a-i dedica în întregime o întâlnire numai lui, poate vă vor convinge cele şase simfonii pe care le-a scris? Sau cvartetele de coarde? Sau opera „Evgheni Oneghin”? Sau poate fabuloasele sale concerte pentru pian? Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur pe care o semnează? Spectacolele de balet sigur vă vor face să realizaţi că marele compozitor rus merită o seară dedicată în exclusivitate muzicii sale.

Adevărul este că în oricare dintre genurile muzicale în care s-a exprimat, Ceaikovski a excelat, ducând propria cultură naţională la înălţimi pe care nu le mai cunoscuse până atunci. Şi a reuşit să facă toate acestea dovedind în acelaşi timp o fină înţelegere a limbajului muzical occidental.

Viaţa lui este plină de semne de întrebare, de la alegerile făcute în viaţa personală, până la moartea sa misterioasă şi seamănă de multe ori mai degrabă cu scenariul unei drame Netflix, decât cu o biografie.

Având adeseori o atitudine francă, mai ales atunci când venea vorba despre muzică, Ceaikovski a avut o relaţie destul de tensionată cu alţi compozitori ai vremii, mai cu seamă cu Brahms şi cu membri ai Grupului celor Cinci. Compoziţiile sale au fost primite de cele mai multe ori cu reticenţă de către interpreţi, şi iată, totuşi, că timpul le-a dovedit valoarea şi le-a „înrămat” în repertoriul permanent al muzicienilor.

Ilustraţia a fost realizată de ilustratoarea Maria Surducan.