Mult aşteptatul moment al vacanţelor şi al zilelor libere de vară a sosit. Dar să vă bucuraţi de timpul liber nu înseamnă să fiţi inactivi. Din contră, puteţi profita de vremea frumoasă şi de vacanţă pentru a vă implica în activităţi creative ce vă vor scoate din rutina de zi cu zi.
Fundaţia Calea Victoriei vă propune cinci şcoli de vară în domeniul artei şi culturii, de-a lungul cărora aveţi ocazia să vă destindeţi şi să vă relaxaţi, dar şi să aflaţi lucruri noi. Atelierele au loc într-o atmosferă prietenoasă, în care participanţii sunt încurajaţi să facă schimb de idei şi să-şi împărtăşească opiniile.
Şcolile de vară vă permit ca timp de cinci zile consecutive să luaţi contact cu un nou domeniu artistic sau cultural sau să vă cultivaţi pasiunile deja descoperite:
1. Literatura ocupă un loc aparte între arte, motiv pentru care îi dedicăm Şcoala de vară Fraţii Karamazov, în perioada 1-5 iulie, susţinută de Theodor Paleologu. Cursul este interdisciplinar, pe lângă literatură existând numeroase trimiteri în domeniul filozofiei sau la contextul social şi politic în care se înscrie creaţia dostoievskiană. Pentru o rememorare a intrigii cărţii vom viziona clasica ecranizare sovietică a lui Kiril Lavrov.
2. Şcoala de vară – Introducere în Antropologia Culturală, din 1-5 iulie, cu Mirel Bănică, abordează un domeniu captivant în care vom afla mai multe despre noi, dar şi despre ceilalţi. Totodată, ne vom familiariza cu principalele idei şi modele care au marcat dezvoltarea antropologiei, vom cunoaşte marile şcoli antropologice şi vom aborda aspecte dintre cele mai semnificative ale disciplinei: ritul, magia, hrana, violenţa şi sacrul etc.
3. De la Art Nouveau la Art Deco: Artă, modă şi societate (1-3-4 iulie), cu lectorul Monica Neaţu: O şcoală de vară relaxantă, în care vom discuta despre unul dintre momentele cele mai interesante ale istoriei artei. Curentele Art Nouveau şi Art Deco, pe care le vom analiza împreună la curs, surprind toate mutaţiile suferite de civilizaţia europeană, într-o epocă în care arta şi societatea trec printr-o serie de revoluţii şi drame.
4. Celor care vor să încerce un curs inedit le propunem Şcoala de vară de Ilustraţie şi reclame vintage, în perioada 8-12 iulie, cu Arina Gheorghiţă. Participanţii sunt invitaţi să descopere vechi tehnici de ilustrare, pe care le vor realiza fără intervenţia impersonală a computerului sau a altor mijloace moderne. Vom recupera astfel frumoasele ilustraţii pe care eram obişnuiţi să le observăm folosite pe obiectele bunicilor.
5. Pentru perioada 15-19 iulie vă propunem Şcoala de Vară: Marii virtuozi ai muzicii şi poveştile lor de dragoste, cu pianista Andreea Butnaru. Vom urmări motorul creator al dragostei, în cele mai diverse forme şi legăturile ei cu prestaţiile artistice ale unor nume sonore. În cadrul cursului vor fi audiate fragmente din muzica compusă sau interpretată de muzicienii prezentaţi la ateliere, plus multe imagini de epocă care sa recreeze atmosfera din acele timpuri.
Vă aşteptăm cu drag la oricare din şcolile de vară propuse. Atelierele sunt dedicate tuturor celor ce vor să îşi petreacă timpul liber într-o manieră relaxantă, creativă şi educativă.
Cursurile au loc la sediul Fundaţiei Calea Victoriei, într-o frumoasă casă construită la finalul perioadei Belle Epoque, cu săli spaţioase şi foarte luminoase, dar şi o curte mică, în care vom putea bea o limonadă savuroasă înainte de cursuri.
Înscrieri la [email protected].