Copiii şi copilăria în familia regală a României
 

Va invitam la un eveniment in care veti afla lucruri interesante despre educatia si copilaria in cadrul Familiei Regale din Romania, detalii despre firea copiilor care aveau sa devina regi, principi sau principese, destinul lor si alegerile fiecaruia, dincolo de valorile pe care familia a dorit sa impuna.

Aspectul privind relaţiile dintre părinţi şi copii în cadrul familiei regale ocupă un loc important, din perspectiva înţelegerii modului in care se implicau părinţii regali în diversele probleme legate de creşterea şi educaţia copiilor lor. Pe de altă parte, este foarte important de văzut şi modul cum copiii respectau încercările părinţilor de a se implica în problemele generate de evoluţia firească a vieţii lor, din copilărie la maturitate.

Căsătoriţi la 29 decembrie 1892/10 ianuarie 1893, cuplul princiar (şi apoi regal) Ferdinand şi Maria au avut primul copil la numai nouă luni şi cinci zile de la căsătoria lor. Este vorba despre principele Carol, născut la castelul Peleş, pe data de 16 octombrie 1893. A urmat apoi principesa Elisabeta (11 octombrie 1894), principesa Marioara (9 ianuarie 1900-Gotha), principele Nicolae (3 august 1903), principesa Ileana (5 ianuarie 1909) şi principele Mircea născut în ianuarie 1913.

Aşa cum scria regina Maria în amintirile sale: „copiii mei erau punctul central al vieţii mele. Femeile din rasa mea sunt mame pătimaşe şi nu ne putem închipui lumea fără copii. Toată munca, toată străduinţa şi năzuinţa noastră n-au alt ţel decât de a-i modela potrivit idealului nostru, de a-i face fericiţi şi de a le pregăti un viitor frumos“.

În ceea ce priveşte căsătoria copiilor, în epocă se punea accentul pe educarea şi iniţierea lor în adevărata ştiinţă a căsătoriei. Regina Maria a încercat – în ambiţia ei de a-şi vedea copiii pe tronuri – să îi căsătorească conform rangului lor. Din păcate fiul cel mare şi moştenitorul tronului a contractat mai întâi o căsătorie morganatică cu Zizi Lambrino şi abia după aceea la insistenţele părinţilor a acceptat să anuleze căsătoria şi mai apoi să se căsătorească conform statutului Casei Regale – cu o principesă – principesa Elena a Greciei.

Relaţiile dintre părinţi şi copii în familia regală a României nu au fost nici pe departe liniştite sau lipsite de probleme şi divergenţe. Dacă cuplul regal Ferdinand şi Maria a avut parte de copii dificili şi foarte greu de convins să-şi îndeplinească datoria de principi ai României, copilul cuplului Carol şi Elena a avut parte de un tată dificil, care i-a fost aproape străin şi pe care nu l-a înţeles niciodată.


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!