Cum să creezi videouri memorabile de 3-5 minute
 

Cursul se va desfăşura săptămânal, în zile de luni, în intervalul 19:00-21:00.

Date desfăşurare curs: 23, 30 septembrie şi 7 octombrie. 

Vă invităm la un nou curs susţinut de Dana Dumitraşcu, autor, poetă şi consilier vocaţional, cu peste 20 de ani de experienţă în comunicare, inclusiv ca prezentator de ştiri şi talk show host, precum şi trainer de public speaking şi leadership. Dana scrie poezii de la 11 ani şi are o pagină de poezie pe FaceBook, intitulată Un Minut de Poezie. 

Vreţi să învăţaţi cum să prezentaţi o idee importantă în 5 minute, pe video?

Majoritatea videourilor pe care le vizionăm nu aduc valoare vieţii noastre, ba chiar ne consumă foarte mult timp fără să ne ofere o idee asupra căreia să putem acţiona. Ne “umplu” timpul fără să fie memorabile.

Învaţă cum să prezinţi ideea ta în mesaje scurte, video, în maxim 5 minute.

Fie că eşti artist, artizan, mic antreprenor, liber profesionist, este de ajuns să ai o idee şi să vrei s-o împărtăşeşti cu publicul mai larg.

Ce veţi învăţa?

  • Cum să sintetizezi o idee în cuvinte puţine cu impact mare
  • Ce verbe active şi descriptive să foloseşti pentru a capta imaginaţia audienţei
  • Cum să coordonezi mimica feţei, cu tonalitatea vocii, cu expresia privirii, şi nuanţa cuvintelor, pentru a transmite emoţia şi sensul ideii tale
  • Cum să te încadrezi în maxim 5 minute atunci când prezinţi esenţa unui produs, serviciu, metodă, tutorial
  • Cum să spui şi o poveste atunci când prezinţi o idee
  • Cum să găseşti partea din tine care te reprezintă cel mai bine şi pentru care audienţa te ţine minte şi revine la conţinutul tău.

Pentru participare vei avea nevoie de un telefon cu o cameră funcţională şi suficient spaţiu pentru a înregistra mai multe videouri.

Acesta nu este un curs prin care înveţi cum să creşti numărul urmăritorilor pe platformele sociale, ci este un curs în care vei învăţa să prezinţi şi să vorbeşti despre o idee într-un mod care să atragă audienţa şi care este memorabil.

Sursă foto: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/persoana-om-caiet-creion-7594319/

Cumpără »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!