Acest atelier se va desfăşura atât fizic, cât şi online.
Pentru cei care doresc să participe în format fizic, datele cursului sunt: 9, 16, 23, 30 ianuarie şi 6 februarie (marţi).
Pentru cei care optează pentru varianta online, datele cursului sunt: 11, 18, 25 ianuarie, 1 şi 8 februarie (joi).
***Vă rugăm să menţionaţi la înscriere dacă doriţi să participaţi fizic sau online.
Povestesc, deci exist.
Vă invităm la un curs care se află la intersecţia dintre scriere, antropologie şi psihologie, susţinut de un lector pasionat de scris poveşti, dar şi de ascultat poveştile altora. La curs vei înţelege mai bine care sunt semnificaţiile din spatele poveştilor care ne captivează, transformă şi, uneori, ne vindecă. Lectorul care îţi propune acest curs este Andra Samson, filolog, blogger şi antropolog.
O poveste nu este niciodată o simplă poveste. Ea spune infinit mai multe despre sine, despre autor şi personaje, decât credem la început. Dincolo de text sau naraţiune – despre sine şi întâmplări – povestea este fluidă. Suntem reali în această fluiditate a poveştii noastre – oglinda noastră şi a lumii.
Povestea ne apare de cele mai multe ori ca reprezentare a lumii exterioare, în care evenimentele şi personajele construiesc lumea şi ne-o apropie, însă ea invită totodată la reflecţie interioară. Povestea rostită (ritualic, de ce nu?) ne dă sentimentul unei ordini care creează spaţiu construcţiei identităţii noastre. Povestea ne transformă.
Invitaţia e adresată curiozităţii noastre de a ne citi propria poveste, dar, mai ales, dorinţei de a da coerenţă acestei naraţiuni a identităţii care ne construieşte.
Ce ne leagă într-o poveste? Ce ne separă? Ce ne transformă? Iată câteva dintre întrebările de la care pornim, în acest curs.
Teme:
1. De ce (mă) povestesc? Despre o formă a căutării sensului şi încărcarea cu semnificaţie în vecinătatea sacrului. Povestesc, deci exist. Homo narrans – specie aflată în afara pericolului de extincţie, prin puterea nemuritoare a poveştii.
2. (Auto)Biografie. Cine sunt când mă scriu pe mine însumi? Despre scriere confesivă, autodescoperire şi transformare. Multiplele feţe ale mele.
3. Eu, ca eu, dar noi? Cine suntem noi? Identitate narativă colectivă. Despre paleomitologia şi universaliile poveştilor. Ce ne leagă într-o poveste? Ce ne separă? Ce ne transformă?
4. Fuga din Acum. Despre poveste ca paşaport către un tărâm construit. Abolirea timpului ca povară, prin construcţie personală.
5. Povestea – panaceu. Cum mă vindec cu povestea mea? Despre puterea de leac a poveştii. Stă în puterea mea să-mi (re)scriu povestea aşa cum aleg.
Cei care aleg să participe online vor primi cu o zi înainte de data începerii un link cu ajutorul căruia vor accesa cursul pe Zoom.us.