Ce a însemnat influenţa otomană în viaţa de zi cu zi a societăţii româneşti? Exceptând bine-cunoscutul ritual al cafelei şi al fumatului din narghilea, ce alte obiceiuri culinare au intrat în bucătăria românească? Îmbrăcaţi cu caftan, anteriu, cepchen şi şalvari, aşezaţi pe divan, ce muzică ascultau boierii şi boieroaicele? Pornind de la aceste întrebări, vă aştept la o incursiune în aromele şi savoarea meselor de acum 300 de ani.

Când spunem influenţă orientală în bucătăria românească, ne gândim la baclava, sarailie, musaca, sarma, pilaf turcesc, feluri de mâncare ce le întâlnim şi azi. Este suficient să ieşim seara prin Centrul Vechi ca să constatăm că savoarea bucătăriei orientale este în continuare foarte apreciată de bucureşteni.

Boierii români se strângeau în jurul măsuţei din alamă – suffrah-, ce putea găzdui între 6 şi 8 persoane, aşezaţi pe perne mari sau pe bănci lungi, cu tacâmuri din majolică sau din porţelan, cu seturile de cafea din aur sau argint pline de pietre preţioase.

Erau trei mese: micul dejun, servit în jurul orei 10, prânzul, între 2 şi 3 după-amiaza, iar cina, pe la 10 seara. Înainte de a se aşeza, oaspeţii îşi spălau mâinile în ligheane turceşti de aramă, aduse din Bosnia. Bucătăria fanariotă era un amestec de tradiţii româneşti, greceşti şi otomane.  Sunt mulţi călători străini care consideră influenţa otomană în bucătăria epocii atât de puternică, încât fac deseori confuzii între mâncăruri autohtone şi cele împrumutate. Din Constantinopol, fanarioţii îşi aduceau alimente şi mirodenii ce nu se găseau la noi, cum ar fi sardele muiate în untdelemn de Mitilene, măsline dulci de Tessalia, icre de chefal, smochine de Santorini, halva de Adrianopole, anason de Chios şi mastica de Corint.

Mesele fastuoase fără muzică erau considerate fără viaţă. Fie că boierii tocmeau câte un taraf de ţigani, fie că aveau câte un interpret din lăută sau din mandolină, mâncărurile trebuiau savurate pe ritmuri variate.

Dacă noi astăzi folosim diverse odorizante de cameră sau beţişoare parfumate de diverse provenienţe, fanarioţii foloseau apă de trandafir sau uleiuri esenţiale orientale. Pe vremea lor, parfumurile erau ca nişte licori grele, vâscoase, din mosc, narcisă, iasomie, caprifoi, mentă, migdale, dulci şi picante în acelaşi timp.

foto: unsplash.com