Va invitam la o calatorie in timp in care sa descoperim doua monumente arhitectonice spectaculoase si de o importanta majora, aflate in inima orasului, construite in vremurile in care Bucurestii de abia se nasteau.

La 13/23 august 1595, la Călugăreni, la jumătatea drumului dintre Giurgiu si Bucuresti, s-au înfruntat armata otomană condusă de Sinan Pasa si armata condusă de Mihai Viteazul. Ca si la Rovine, victoria armatei române nu alunga dusmanul din tară, armata turcă nu era complet distrusă.

Mihai Viteazul s-a retras către munte ca să astepte ajutorul principelui Transilvaniei Sigismund Bathori, iar Sinan si-a construit „falanga de apărare” pe dealul pe care se afla o biserică a cărei pisanie spunea: „Io, Mircea I Basarab, Domnul Tării Românesti, Duce al Făgărasului si biruitor al tinutului Dobrogei de peste Dunăre, la anul 6924 (1416) am zidit biserica de zid, în locul celei de lemn a lui Bucur, în pădure, pe movila de lângă Dâmbovita, cu hramul sf.Atanasie si Chiril, unde am pus oasele mortilor căzuti în tabăra ce am avut cu turcii, la Giurgiu, iulie, 12”. Biserica Bucur si Biserica Sf.Troită Radu Vodă, ctitorită de domnitorul Alexandru Mircea si terminată de fiul acestuia, Mihnea Turcitul, au fost distruse. Apoi, au fost reclădite în timpul egumenului Atanasie (1626-1645).

Nicolae Iorga spunea despre Bucur ciobanul: ”Dacă legenda îi asează locuinta pe dealul de la Radu Vodă, numind Biserica lui Bucur paraclisul de cimitir al călugărilor mănăstirii Alexandru Vodă Mircea si a nepotului său de fiu Radu, aceasta înseamnă siguranta populară, păstrată prin viu grai, de la o generatie la alta, că acolo este leagănul cetătii.” (Istoria Bucurestilor, 1939)

Adevăr si legendă se amestecă si se confundă pe splaiul Unirii, în spatele unui sir de blocuri înalte, căci Biserica Bucur si Mănăstirea Radu Vodă sunt mărturii istorice ale vremurilor de legendă. Să ne oprim căteva ore din goana noastră zilnică, ca să povestim iar legenda si adevărul locurilor acestea.