Noi o stim pe Anita Sterea de aproape sapte ani. Stim ca, de cand era studenta, si-a dorit sa transmita si altor oameni pasiunea ei pentru orasul in care a crescut. Sunt deja multi ani de cand va conduce pe cele mai interesante strazi ale Bucurestiului, povestindu-va despre case, oameni si intamplari din vremuri vechi, in speranta ca va veti indragosti de ele asa cum i s-a intamplat ei.

O lasam sa va povesteasca si voua cum a ales sa studieze la Facultatea de Istorie, cum e sa lucrezi intr-un domeniu care te pasioneaza si unde trebuie sa mergi in Bucuresti ca sa-i intelegi farmecul si sa uiti de beton, claxoane si strazi aglomerate:

Anita Sterea:

Am iubit intotdeauna istoria, de mica. Eram genul de copil care, atunci cand vede o biserica, o statuie etc., imediat isi noteaza pe hartie anii si detaliile importante, ca nu cumva sa le uite vreodata. Mai mult decat atat, adunam mereu carti postale si pliante cu muzee si cladiri frumoase. Ma uitam mereu pe ele si incercam sa fac legaturi in minte: casuta asta a fost facuta tot de cel care a facut castelul nu stiu care. 

Cum am ajuns la istorie? Imi doream sa urmez Facultatea de Stiinte Politice, pentru care m-am si pregatit si la care am intrat, am plecat in vacanta, iar cand m-am intors, tata m-a anuntat ca m-a inscris si la Istorie. Am mers la examen, pe care l-am luat, desi nu apucasem sa ma pregatesc prea bine. Am inceput aceasta facultate si am ramas fascinata de tot ce se intampla acolo: am inceput sa aflu tot felul de povesti si mi se parea ca totul e logic, ca istoria nu mai era doar o insiruire de ani si date importante, ci mult mai mult, brusc momentele si intamplarile aveau sens.”

De ce crezi ca a ales tatal tau pentru tine facultatea de istorie?

A. S.: Probabil pentru ca vedea cat de mult imi place, observase cu cata pasiune vorbesc atunci cand discutam un subiect din istorie. Cred ca nimic nu e intamplator si fiind nascuta de Ziua Monarhiei, pe 10 mai, poate asta sa fie o legatura si pur si simplu aici a trebuit sa ajung.

Tata deasemenea a fost un om care a iubit orasul si care mi-a trimis si mie aceasta pasiune. Ma plimba foarte mult pe strazile Bucurestiului, imi arata muzee si case.

Ai avut un profesor preferat?

A.S: Chiar mai multi. Dar, in facultate, a fost domnul profesor Giurescu, si cred ca si dumnealui m-a invatat sa iubesc orasul. Mi-aduc aminte de un curs, in anul II, cand ne-a povestit cu lacrimi in ochi, cum umbla cu o sacosa de plastic in care avea un aparat foto ilegal cumparat, sa faca fotografii in timp ce era demolata manastirea Vacaresti. Dupa care a trimis filmele respective cuiva din afara tarii, ca sa poata fi developate, pentru ca aici nu se putea. Fotografiile acelea sunt dintre putinele marturii de la demolarea manastirii Vacaresti. La fel a fost si cu biserica Sfanta Vineri. Cred ca si datorita cartilor dumnealui despre istoria Bucurestiului am ajuns sa fac ceea ce fac acum.

Ce muzeu din Bucuresti ne-ai recomanda sa vizitam?

A. S.: Imi place Muzeul Taranului Roman, imi place Muzeul Satului, cu care am o legatura speciala: bunica mea a lucrat acolo, prin anii ’60, a avut grija de o casuta. Stiu casuta si de cate ori merg pe-acolo imi amintesc de povestile bunicii si de pisica pe care o avea. E o casa mica, albastra, care apare des prin fotografiile cu muzeul.

Unde iti place sa-ti petreci timpul in Bucuresti?

A.S.: Zona Parcului Ioanid. Strada Dumbrava Rosie e cea mai spectaculoasa, din punctul meu de vedere. Descopera Parcul Ioanid este plimbarea mea preferata, pentru ca ne plimbam printr-un cartier cu totul altfel, foarte elegant si bine pastrat, cu cladiri cochete si copaci umbrosi.

Si pe Kiseleff imi place mult sa ma plimb, ideea de a inchide periodic traficul mi se pare foarte buna, pentru ca avem nevoie si sa ne plimbam in liniste, din cand in cand.

Ce ai schimba pe Calea Victoriei?

A. S.: As face un bulevard mai prietenos cu pietonii. Desi, poate, ar deveni prea turistic si si-ar pierde farmecul. Cand am inceput plimbarile pe Calea Victoriei, in 2009, ca ghid aveam o mare problema: totdeauna, cand incepeam turul, aveam o sticla cu apa la mine. Intre Palatul Cantacuzino si Cercul Militar National, nu exista nici un magazin de la care sa-ti poti lua macar o sticla cu apa. Azi s-a mai schimbat cate ceva, s-au mai largit trotuarele, au fost plantati cativa copaci care sper sa se prinda, pentru ca avem mare nevoie de umbra, ca sa ne putem bucura si vara de acest bulevard. 

Casele au inceput sa fie renovate si sa arate din ce in ce mai bine, lucrurile se schimba oricum, treptat. Eu nu cred in scamatorii: trebuie sa schimbam totul peste noapte. Am vazut, de sapte ani, de cand ma plimb cu oamenii pe Calea Victoriei, schimbarile. Si cred ca sunt mai multe schimbari in bine decat in rau. Asta le spun si oamenilor la tururi, mai vin si imi atrag atentia: “Ati vazut ca s-a demolat…?”, iar replica mea este “Da, dar ati vazut ca am mentionat, pana acum, patru case ce au fost renovate?”. Sigur ca trebuie sa fim atenti la ce se intampla, dar intre timp ne putem bucura si de ce am reusit sa pastram.

Da-mi un exemplu de astfel de cladire salvata.

A. S.: Casa Cesianu-Racovita. E un loc care imi e foarte drag. E un palat cu totul si cu totul superb si ma bucur sa vad ca e un palat deschis publicului. Oamenii se pot bucura de el vizitandu-l. Problema e ca oamenii nu prea stiu ca se poate intra acolo, multi afla abia cand ne intalnim. De asemenea, imi place Muzeul Aman, unde au inceput sa se intample tot felul de evenimente, au inceput sa fie mai activi.

De ce vin oamenii sa va plimbati impreuna prin orasul in care locuiesc?

A. S: In primul rand, le place sa descopere. Au inceput sa inteleaga ca, daca ne dam perdelutele de la ochi la o parte, s-ar putea sa vedem ca e si altceva in zona. Nu doar umbre, ceata si pete negre. Le plac povestile. Le place ideea de grup, faptul ca ne plimbam impreuna, descoperim impreuna, punem intrebari: “A, eu nu m-am gandit la intrebarea asta, dar uite, tu te-ai gandit si raspunsul ma intereseaza si pe mine”.

Le place si entuziasmul cu care eu le povestesc. Iubesc foarte mult orasul asta si chiar cred in el. Ultimele statistici arata ca, in 10 ani, Bucurestiul va ajunge una dintre cele mai vizitate capitale europene. Intrebarea este daca noi o sa fim pregatiti sa primim atat de multi turisti. Pentru ca turistii vin, asta se vede. Odata cu turistii, incepem si noi sa ne intrebam si sa ne deschidem ochii: “Dar ce vin sa vada oamenii astia aici? Si nu doar ca vin, dar pleaca si fericiti, cand noi credeam ca nu avem nimic de aratat”. Intreaba “Cum, pe-acolo ii duci? Pai am trecut pe-acolo de atatea ori si habar n-aveam, ia uite ce frumos e!”. 

Asta e. Si le place sa descopere. Iar plimbarile dau dependenta. Daca vin la una, apar si la urmatoarele, vor sa afle mai mult. Revin si imi povestesc despre ce carte au descoperit, pentru ca plimbarea le deschide gustul sa afle mai mult. Ajungem sa fim o comunitate.

Spune-mi cinci locuri pe care trebuie sa le vezi neaparat in Bucuresti

A. S: Strada Dumbrava Rosie, Casa Melik, cea mai veche casa din Bucuresti, unde e acum Muzeul Th. Pallady, in zona Armeneasca. Casa Melik are o gradina cu totul si cu totul impresionanta, iar drumul pana acolo este altfel, e pe stradute ferite, cochete, unde casele n-au fost inca renovate, dar au inca parfum frumos, de epoca.

Zona Dorobanti, pe care ne plimbam de vreun an, cu Aleea Alexandru ce trebuie neaparat vazuta, Bufetul de la Sosea, Carturesti Carusel…

Ai ales cladiri mici. Si inconjurate de verdeata. :)

A. S.: Da, am ales altceva. E foarte frumos Ateneul, sunt multi turisti acolo, cladirea e impresionanta, la fel, Cercul Militar National, e un palat superb, care merita cu siguranta vazut, insa imi place sa descopar locurile mai putin umblate, dar cu mult farmec. E superba privelistea de langa Hotel Carol Park, langa strada Xenofon, in trepte. Zona Antim, iar imi place foarte mult. Am invatat langa biserica Sf. Antim, in liceu citeam Enigma Otiliei si incercam sa refac traseul ei, sa imi imaginez pe unde trecea si ce facea.

Ce anume crezi ca face farmecul Bucurestiului?

A. S.: Amestecul. Faptul ca avem influente din mai multe parti, inclusiv perioada comunismului. Bucurestiul a fost numit Micul Paris, dar are si influente grecesti, si turcesti, si armenesti si putin rusesti. Pentru mine, ca istoric, e foarte interesant ca am, pe Calea Victoriei, in 500 de metri patrati, trei stiluri: Hotel Novotel, langa Grand Hotel Continental si imediat apoi, Palatul Telefoanelor. Ai trei cladiri frumoase, impunatoare, din trei epoci diferite. Mi se pare ca asta da un aer dinamic orasului. Asta-i farmecul Bucurestiului.

Numeste doua personaje din istoria Bucurestiului pe care te-ai bucura sa le ai invitate la plimbarile tale

A. S: Personajul meu de suflet continua sa fie Regele Carol I, care are un mare merit in transformarea Bucurestiului in capitala europeana.

Poate l-as alege, pentru plimbare, pe Pache Protopopescu, un primar pe care l-a preocupat mult aspectul orasului. Apoi, poate pe Maria Tanase, sa vad si un alt gen de Bucuresti. As vrea sa redescoperim acel Bucuresti al anilor 30 cu multe serate, cu terase cu muzica de atunci.

Incerc sa fiu echilibrata si sa nu plang foarte mult dupa trecut, sa ma bucur de ceea ce avem si sa accept ca lucrurile se schimba. Multe cladiri au fost renovate si, desi nu mai au rolul pe care l-au avut odata, destinul lor a fost unul fericit. De multe ori, ma gandesc: casa asta ar trebui renovate. Dar, daca o renoveaza, o vor deschide publicului? Sau o vor pastra ca resedinta privata? Daca fac un restaurant in ea, mie imi pare bine, pentru ca o pot vizita, ma pot bucura si de interiorul, nu doar de exteriorul ei.

Ce carte ar trebui sa citeasca neaparat un om care vrea sa afle mai multe despre oras?

A. S.: Sunt foarte multe si e greu sa aleg. Sa zicem, Podul Mogosoaiei, de Gheorghe Crutzescu, editura Humanitas.

Mi se pare o carte care prezinta foarte frumos inceputul de secol XX in Bucuresti. Dar i-as indemna si sa mearga, sa se plimbe, sa descopere orasul cu ochii lor.

Fiecare om are zona lui preferata, interesant e cand realizezi ca si altii inaintea ta au iubit aceleasi locuri si le-au vazut farmecul.

S-a schimbat ceva la cursantii tai, in timp?

A. S.: Sunt mai implicati, mai atenti la ce se intampla. Asa ca se informeaza mai mult. Sunt oameni intre 20 si 50 de ani, dornici sa face ceva interesant sambata dimineata. Unii au repetat o plimbare de 2-3 ori, au prieteni care vin din afara Bucurestiului si se bucura sa le arate si lor ce au descoperit si-i aduc sa se plimbe cu noi.

Care a fost cea mai amuzanta intrebare primita de la cursanti?

A. S.: Mi-e greu sa-mi amintesc. Se amuza de fiecare data cand le povestesc ca a existat candva o moda printre bucurestenii cei mai instariti sa ofere ca dar de nunta doamnei lor un palat pe Calea Victoriei. Cursantele, mai ales, sunt foarte interesate de acest obicei. :)

Este, de exemplu, cazul Casei Vernescu. Filip Lens se casatoreste cu o domnita din Tara Romaneasca si-i ofera cadou cadou de nunta aceasta casa. Ce-i surprinde pe multi in aceasta poveste este faptul ca scriitorul Lev Tolstoi a fost in aceasta casa, a participat la unul dintre celebrele baluri ce au avut loc aici.

Referitor la intrebari, multi vor sa stie cine e actualul proprietar al unei anumite cladiri, cum poate fi ea salvata, daca se afla intr-o stare de degradare avansata, cum poate fi vizitata. Imi place cand vor sa stie mai mult si ma intreaba ce alte locuri le-as recomanda sa vada in Bucuresti sau in tara.

Urmatorul curs cu Anita Sterea va avea loc in perioada 3-6 august: